Pentru a contesta ordinele de eliberare din funcţie, cei concediaţi din Corpul de Control al premierului au decis să acţioneze Guvernul în judecată, aceştia urmând să se întâlnească zilele următoare pentru a stabili exact procedura.
"Ne vom întâlni toţi cei care intenţionează să acţioneze Guvernul în judecată, ca să găsim formula potrivită", a declarat, astăzi, unul dintre angajaţii concediaţi de la Corpul de Control, citat de Mediafax.
Guvernul a aprobat, în urmă cu o săptămână, o ordonanţă de urgenţă prin care Departamentul de Control al Guvernului este reorganizat în Corp de Control şi care prevede că personalul va fi preluat pe baza numărului de posturi, a "bunului său renume" şi a încrederii premierului, cu obligaţia semnării unui angajament de loialitate. Angajaţii care nu se vor încadra în aceste prevederi urmând să fie concediaţi, se arată în actul normativ.
Secretarul general al Guvernului a semnat, marţi, ordine de încetare a raportului de muncă distribuite angajaţilor Corpului de Control al premierului, documente în care se precizează că aceştia nu se încadrează în prevederile care permit menţinerea în funcţie în raport cu numărul de posturi şi de încrederea premierului. Ordinele de încetare a raportului de muncă semnate pentru angajaţii Corpului de Control al primului-ministru au fost puse în aplicare la decizia premierului Emil Boc, luată pe baza unei analize anterioare, doar 7 dintr-un total de 68 salariaţi primind votul de încredere al primului-ministru, a declarat, ieri, secretarul general al Guvernului, Daniela Andreescu. Angajaţii sunt informaţi că nu se încadrează în prevederile articolului VII aliniatul 16 din Ordonanţa de Urgenţă 3/2009 şi că li se acordă un preaviz de 15 zile lucrătoare. OU 3/2009 privind modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, care reorganizează Departamentul de Control al Guvernului în Corp de Control, prevede, la articolul şi aliniatul invocate în ordin, că personalul va fi preluat pe baza numărului de posturi, a "bunului său renume" şi a încrederii premierului, cu obligaţia semnării unui angajament de loialitate. În ordinul semnat şi stampilat de secretarul general al Guvernului se precizează că, în perioada preavizului, prezenţa la locul de muncă este necesară doar pentru îndeplinirea formalităţilor de predare a lucrărilor finalizate şi în curs de finalizare, precum şi a bunurilor aflate în utilizare şi a documentaţiei aflate în posesie. "Pe data expirării preavizului, raportul de muncă încetează", se spune în document. Angajaţii mai sunt informaţi că pot contesta ordinul în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul municipiului Bucureşti. Printre persoanele anunţate că nu au primit "încrederea" premierului se numără Emanoil Neguţ, fostul şef al Departamentului de Control în Guvernul Tăriceanu, Mihaela Petrescu, fost director general în DCG, Gheorghe Rusu, care a lucrat şi în postul de comisar general al Gărzii de Mediu, şi Marius Gogescu, detaşat pentru o perioadă la conducerea Agenţiei Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice. Secretariatul General al Guvernului susţine, într-o analiză aflată în posesia Mediafax, că decizia de desfiinţare a Departamentului de Control al Guvernului şi, ulterior, de introducere a noii legislaţii privind statutul noilor membri ai Corpului de Control al premierului a fost luată, potrivit sursei citate, după analizarea activităţii acestuia, în urma căreia s-a constat existenţa unor deficienţe, nereguli majore şi lipsă de eficienţă. Potrivit sursei citate, o treime dintre angajaţii fostului Departament de Control al Guvernului (DCG) nu au participat anul trecut la acţiuni de control şi nimeni nu a urmărit să fie pusă în aplicare vreo măsură reţinută prin rapoartele întocmite, deşi exista această obligaţie. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro