Conform unui comunicat transmis, joi, de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), Proteasa Alexandru Constantin, vicepreşedinte al CJ Timiş şi fost consilier local în comuna Moşniţa Nouă, județul Timiş, a fost găsit în conflict de interese administrativ. „În perioada exercitării mandatului de consilier local a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii C.L. al Com. Moşniţa Nouă privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal prin care se aprobă introducerea în intravilanul extins al localităţii a unei suprafeţe de teren aflat în proprietatea societăţii în cadrul căreia persoana evaluată deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator, producându-se astfel un folos patrimonial pentru sine, respectiv pentru societate”, potrivit ANI.
Dosarul Elena Iuliana, consilier judeţean în cadrul CJ Prahova, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 octombrie 2020 - 17 iunie 2022 întrucât a deţinut şi exercitat simultan cu funcţia de consilier judeţean şi funcţia de membru în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale de interes local.
Vlasici Marian, primar al comunei Lupac, județul Caraş-Severin, în perioada exercitării mandatului de primar, deşi avea un interes personal în problemele supuse dezbaterilor, a participat la emiterea şi adoptarea unor acte administrative privind asociaţia în cadrul căreia deţinea calitatea de preşedinte. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa unor indicii referitoare la posibila săvârşire de către acesta a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât, în calitate de primar, a îndeplinit acte privind asociaţia sportivă în cadrul căreia a deţinut calitatea de preşedinte. De asemenea, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cu privire la existenţa unor indicii referitoare la posibila săvârşire de către persoana evaluată a infracţiunii de fals în declaraţii, întrucât nu a menţionat în declaraţiile de interese depuse în calitate de primar al comunei Lupac, funcţia de preşedinte deţinută în cadrul asociaţiei.
Vintilă Dumitru, primar al comunei Drăguşeni, județul galați, s-a aflat, conform ANI, în stare de incompatibilitate în perioada 10 mai 2018 - 8 mai 2021, întrucât a exercitat simultan cu funcţia de primar şi o funcţie contractuală în cadrul Primăriei Comunei Drăguşeni. De asemenea, în calitate de primar a semnat acte administrative aferente unui proiect derulat de Primăria Drăguşeni, în cadrul căruia a deţinut o funcţie contractuală în perioada 10 mai 2018 - 08 mai 2021, producând un folos material pentru sine. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa unor indicii referitoare la posibila săvârşirea de către acesta a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât, în exercitarea atribuţiilor de primar, a semnat la data de 9 mai 2018 contractul individual de muncă încheiat între Primăria Comunei Drăguşeni, reprezentată legal de primar în calitate de angajator şi Vintilă Dumitru în calitate de angajat, pe o funcţie contractuală în cadrul primăriei.
Boambeș Daniel, primar al comunei Constantin Daicoviciu, județul Caraş-Severin, în calitate de primar, a semnat dispoziţia din data de 15 septembrie 2020 privind numirea fiului său într-o funcţie din cadrul aparatului Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 26 Constantin Daicoviciu. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa unor indicii referitoare la posibila săvârşire de către Boambeș Daniel a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a semnat dispoziţia privind numirea fiului său într-o funcţie din cadrul aparatului Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 26 Constantin Daicoviciu.
În cazul lui Stoica Gabriel, primar al comunei Sălcioara, județul Ialomiţa, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni cu privire la existenţa unor indicii referitoare la posibila săvârşire a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât, în perioada exercitării mandatului 2016-2020, a semnat o serie de acte administrative în urma cărora sora acestuia a fost numită într-o funcţie contractuală de execuţie în cadrul Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă (S.V.S.U.), iar ulterior a fost încadrată în funcţia contractuală de şef serviciu S.V.S.U.
Pearcu Dumitru, fost primar al comunei Tomşani, județul Vâlcea, în perioada exercitării mandatului de primar, având un interes personal de natură patrimonială, a semnat o autorizaţie de construire pentru imobilul pe care îl deţine în comuna Tomşani.
Rusu Emilian, fost primar al comunei Dăneşti, județul Gorj, în perioada exercitării mandatului de primar, a semnat o serie de înscrisuri referitoare la eliberarea unor documente pentru copiii săi.
Lulciuc Adrian Răzvan, consilier local în cadrul CL Timişoara, în perioada exercitării mandatului 2016-2020 de consilier local, societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată a deţinut calitatea de asociat, a încheiat la data de 22 aprilie 2020, 3 contracte de furnizare produse (achiziţii directe - facturi fiscale în valoare totală de 73.780 Lei), cu diverse societăţi înfiinţate ori aflate în subordinea/sub autoritatea C.L. al Mun.Timişoara.
Stan Linica, consilier local în cadrul CL Mangalia, în calitate de consilier local, a participat la deliberarea şi adoptarea unor Hotărâri ale C.L. prin care au fost alocate sume de bani din bugetul local către o asociaţie de utilitate publică. Printre membrii fondatori ai acestei Asociaţii se află şi o organizaţie al cărei preşedinte este persoana evaluată, precum şi o societate la care soţul şi fiul acesteia, deţin calitatea de unic asociat şi administrator. Prin adoptarea acestor Hotărâri ale C.L. s-a creat un avantaj patrimonial pentru aceste două entităţi.
Dinu Ioana Raluca, consilier local în CL al municipiului Bacău şi fost director medical - membru al Comitetului director al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 februarie 2017 - 26 octombrie 2020, întrucât a exercitat simultan cu funcţia de director medical - membru al Comitetului director al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău şi funcţia de membru în organul de conducere al unui partid politic.
Predeșel Nicolae, consilier local în cadrul CL comunei Mogoşoaia, județul Ilfov, în perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la deliberarea şi adoptarea a 3 Hotărâri ale CL al comunei Mogoşoaia privind schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic cu modificarea parcelelor din teren extravilan în teren intravilan în Sectorul Zero - comuna Mogoşoaia, demers care a creat un avantaj patrimonial pentru fratele acestuia care la momentul adoptării Hotărârilor deţinea terenuri aflate în extravilanul comunei Mogoşoaia.
Feier Ioan, consilier local în cadrul CL al comunei Hodac, județul Mureş, în calitate de consilier local a participat la deliberarea şi adoptarea unor Hotărâri ale CL Hodac din 17 februarie şi 15 aprilie 2020 care au creat premisele juridice necesare încheierii unui contract de închiriere între Primăria Comunei Hodac şi asociaţia în cadrul căreia fratele acestuia deţine funcţia de secretar şi calitatea de membru în Consiliul director.
Totodată, în şedinţele C.L. Hodac din 17 noiembrie 2020 şi 16 februarie 2021 a participat la luarea unor decizii ce au adus un beneficiu fratelui său cu referire la contractul menţionat anterior.
În cazul lui Trișca Ionel, consilier local în cadrul CL al comunei Grindu, județul Tulcea, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa unor indicii referitoare la posibila săvârşire a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât, în exercitarea atribuţiilor de consilier local, a luat parte la deliberarea şi adoptarea unor Hotărâri ale Consiliului Local al comunei Grindu ce au produs un folos patrimonial pentru o asociaţie în cadrul căreia acesta are calitatea de membru fondator, respectiv pentru o societate în cadrul căreia obţine venituri în calitate de salariat.
Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Dosaru Elena Iuliana şi Vintilă Dumitru nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
(sursa: Mediafax)