Administraţia Naţională de Meteorologie ar putea emite miercuri după-amiază un Cod roşu de ninsori şi viscol pentru şase judeţe din sud-estul ţării, a anunţat, în această dimineaţă, Florinela Georgescu, director executiv ANM. Este vorba despre judeţele Ialomiţa, Buzău, Tulcea, Constanţa, Brăila şi Galaţi.
Ion Sandu, directorul ANM, a declarat, de asemena, că sunt foarte mari şansele ca, în cursul după-amiezii, să se întrunească cele trei condiţii pentru emiterea unui nou COD ROŞU în anumite zone şi sud-estul ţării.
Potrivit meteorologilor, stratul de zăpadă va depăşi 50 de centimetri, iar viteza vântului la rafală va depăşi 80 km/oră.
Premierul Victor Ponta şi ministrul Mediului, Rovana Plumb s-au aflat, în această dimineaţă, la sediul Administraţiei Naţionale de Meteorologie pentru se informa în legătură cu situaţia meteo din ţară.