Guvernul Boc vrea să taie salarii, pensii, ajutoare de şomaj, alocaţii pentru copii, ajutoare pentru mame, adâncind România în sărăcie. Restricţiile bugetare nu sunt aplicate însă pentru o serie de agenţii - insule de prosperitate cu statut privilegiat bazat pe fluturarea unor reglementări europene, devenite scut antirachetă în faţa oricărui program de restructurare.
Cabinetul Boc le protejează, ministerele le ţin ascunse pe sub preş, pentru că în aceste agenţii s-au oploşit clientela politică, rubedenii, prieteni, amanţi. Ei trăiesc într-o altă Românie în care banul public nu are valoare, este folosit pentru dotări de lux, salarii, sporuri, sindrofii, toate subsumate unui aşa-zis interes public. Premierul Boc nu a reuşit nici până acum să restructureze aceste agenţii şi nu poate evalua costurile acestor adevărate ploşniţe care umflă datoriile statului. Viermuiala din agenţii este atât de mare, încât Guvernul nu mai ştie câte astfel de instituţii are în subordine. Nici consilierii din Palatul Victoria transferaţi sub umbrela delegaţiilor în interes de serviciu de la Cluj nu pot da răspunsuri la întrebările legitime privind banul public şi risipa uriaşă din agenţii.
Un exemplu tipic de risipă a banului public este Agenţia Naţională de Reglementare în Energie (ANRE). De la începutul anului, instituţia condusă de pedelistul Petre Lificiu şi-a dublat cheltuielile materiale, au crescut cu 30% cheltuielile cu deplasările şi delegaţiile, iar cele cu bunurile şi serviciile s-au triplat, ajungând la nu mai puţin de 7,71 milioane de lei. Investiţiile de criză constau în mutarea mobilei dintr-o clădire într-alta şi externalizarea serviciilor IT. Instituţia organizează seminarii şi team-building-uri pentru angajaţi găzduite la vila ginerelui lui Lificiu din Cheia. Acelaşi Lificiu având grijă să deschidă un oficiu teritorial ANRE în oraşul său de baştină, Galaţi.
Deşi are un departament juridic de specialitate, ANRE are şi contract de reprezentare juridică cu firma pedelistului Valeriu Stoica. Şirul abuzurilor nu se opreşte însă aici: un angajat din trei are o funcţie de conducere, pe statul de plată figurează salariaţi-fantomă care nu se prezintă pe la birou sau pensionari cu pensii nesimţite, iar de la începutul anului au fost create şase noi posturi de consilieri personali şi secretare. Activitatea acestor "specialişti" este dublată de studiile în valoare de 600.000 de euro comandate de ANRE pentru identificarea efectelor eliminării tarifelor reglementate la energie electrică şi la gaze. Eficientizarea statului "prea gras" ar trebui să înceapă la agenţiile care fac "economisire" după ureche. (Vali Blănaru)
Agenţia Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) este reprezentată în justiţie de casa de avocatură a lui Valeriu Stoica, membru al PDL şi fost ministru al Justiţiei, deşi are în propria curte o întreagă direcţie juridică de 13 oameni, plătită din bani publici. Că deh, dacă tot e criză, măcar să facem nişte "economii". Da, este vorba de "Stoica & Asociaţii". Desigur, ANRE nu apare în portofoliul de clienţi cu care casa de avocatură se laudă pe propriul site.
Colac peste pupăză, instituţia condusă de pedelistul Petre Lificiu şi-a dublat cheltuielile materiale, au crescut cu 30% cheltuielile cu deplasările şi delegaţiile, iar cele cu bunurile şi serviciile s-au triplat. Angajaţii sunt nemulţumiţi de risipa făcută.
"Lificiu a călătorit acum o lună în Germania şi Austria pe banii agenţiei pentru a discuta cu E.ON şi OMV despre majorările de preţuri la gaze naturale. Au fost organizate plimbări şi seminarii pentru salariaţii ANRE în Delta Dunării şi la Cheia, unde toată lumea a fost obligată să meargă, ca sarcină de serviciu", au declarat pentru Jurnalul Naţional persoane din cadrul instituţiei.
Una din locaţiile de cazare de la Cheia este vila care aparţine exact ginerelui lui Petru Lificiu, a spus o altă sursă. Temele prezentate la aceste "seminarii" cu prezenţă obligatorie nu sunt altele decât prezentarea noutăţilor legislative ale Uniunii Europene din domeniul energetic. Cum ar fi, Lificiu vinde castraveţi la grădinar, experţii ANRE fiind exact interfaţa UE cu sectorul energetic românesc şi cei care se consultă regulat cu organismele europene.
În cifre şi date, cheltuielile cu delegaţiile şi deplasările în străinătate au crescut în bugetul ANRE cu 30%, de la 1,275 milioane de lei la 1,694 milioane de lei. Paralel, cheltuielile cu bunurile şi serviciile au urcat fulminant, de la 2,817 milioane de lei la 7,717 milioane de lei. Investiţii "de criză", bineînţeles: se mută nişte mobilă dintr-o clădire în alta, se externalizează servicii IT. Cheltuielile materiale au crescut şi ele fulminant, de la 6,085 milioane de lei în 2009 la 12,1 milioane de lei în acest an.
Cum Petre Lificiu este din Galaţi, ANRE a deschis un oficiu teritorial de control, pe lângă cele de la Sibiu, Târgu-Mureş, Craiova, Iaşi şi Constanţa, Cluj, Arad, Braşov şi Bucureşti. Şi unde putea fi deschis dacă nu în Galaţi? Deşi se ocupă încă de la înfiinţare cu calculele preţurilor la curent electric şi gaze, Autoritatea de Reglementare va organiza în 11 iunie o licitaţie pentru două studii care dublează perfect obiectul muncii la ANRE.
Agenţia vrea ca acestea să identifice care sunt efectele eliminării tarifelor reglementate la energie electrică şi la gaze. Asta în condiţiile în care ANRE este doxă de specialişti care calculează trimestrial preţurile celor două. Valoarea tichiilor de mărgăritar: 300.000 de euro bucata.
Dar pentru că e criză şi ANRE se solidarizează cu poporul, sunt făcute şi economii. O dată cu preluarea Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei (ARCE) au fost concediaţi salariaţi care au familii de întreţinut. Aceştia se plâng că în acelaşi timp sunt menţinuţi salariaţi care cumulează salariul cu pensia. Cum ar fi Marin Strichea, directorul Direcţiei Economice.
Conform ultimei declaraţii de avere, Strichea ia 30.000 de lei pe an numai din pensie, adică 2.500 de lei lunar. Şi nu e singur, ca el mai cumulează pensia cu salariul alţi trei angajaţi ai ANRE. Plus alţi cinci care sunt pensionabili. Că instituţia lui Lificiu colcăie de ciudăţenii salariale o dovedeşte şi faptul că angajaţii sunt foc şi pară pe Stan Gabriela şi Voinea Georgeta, care există pe statele de plată, dar lipsesc cu desăvârşire din cadrul instituţiei. Oamenii spun că nu le-au văzut vreo oră la muncă în ultimul an.
Mai mult, agenţia are în plan să concedieze în acest an circa 50 de oameni deoarece fondurile pentru salarii nu mai ajung încă din martie. Concomitent, instituţia a angajat, în 2009 şi 2010, 21 de oameni pe lângă personalul preluat de la fosta Agenţie Română pentru Conservarea Energiei (ARCE), cu care a fost comasată prin legea de restructurare a agenţiilor statului.
Conform organigramei, în instituţie există 44 de funcţii de conducere în serviciile de bază şi 40 în serviciile auxiliare după reorganizarea instituţiei conform HG 1428/2009. Înainte existau 40 de şefi în serviciile de bază şi 45 la auxiliar, care făceau 45% din personalul întregii agenţii. După reorganizare, proporţia este 35%, dar asta numai pentru că ANRE a preluat şi personalul ARCE. Pe româneşte, un angajat din trei la ANRE este şef.
Criza a fost de bun augur în acest an şi pentru şase norocoşi care au găsit la ANRE nişte posturi de consilier sau secretar personal... Ce mai contează că Guvernul trebuie să dea afară angajaţi în acest an? ANRE nu a răspuns întrebărilor noastre până la închiderea ediţiei. (Daniel Ionaşcu).