Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a decis în ședința de vineri menținerea tarifelor reglementate aplicate clienților casnici și a celor asimilați, care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate, potrivit unui comunicat al ANRE, informează agerpres.ro.
"Decizia a fost luată pe baza rezultatelor analizei efectuate conform prevederilor Metodologiei de stabilire a prețurilor și tarifelor la clienții finali care nu uzează de dreptul de eligibilitate, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 82/20.11.2013, metodologie care asigura cadrul legislativ secundar de calculare a prețurilor și tarifelor practicate de furnizorii de ultimă instanță (FUI) către clienții finali care nu au uzat de dreptul de eligibilitate", se arată într-un comunicat al ANRE.
Reprezentanții ANRE menționează că, având în vedere prevederile Metodologiei de stabilire a prețurilor pentru energia electrică vândută de producători pe bază de contracte reglementate și a cantităților de energie electrică din contractele reglementate încheiate de producători cu furnizorii de ultimă instanță aprobată prin Ordinul ANRE nr. 83/2013, "necesarul de consum pe contracte reglementate va fi achiziționat de la SC Hidroelectrica SA și SN Nuclearelectrica SA, astfel încât să se asigure prețuri rezonabile la energia electrică vândută clienților casnici".
Cu alte cuvinte, populația va primi mai multă energie ieftină hidro și nucleară, în cazul în care alte componente ale prețului vor fi majorate, astfel încât prețul final să rămână același.