Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, susţine că referendumul pe tema câinilor fără stăpân, care va avea loc pe 6 octombrie, este "inutil, chiar jenant".
"Sorin Oprescu este primar general datorită votului bucureştenilor, USL i-a acordat o susţinere politică, după părerea mea, nici decisivă. Oricum, ca primar independent mai avea un mandat în spate. Eu sunt de acord că într-o altă ţară am fi asistat la demisii, a primarului în primul rând. Sunt absolut de acord. Dar într-o altă ţară, din nenorocire, dacă un om este muşcat şi băgat în spital de un câine vagabond, aia este o ştire şi un scandal. Noi am ajuns să moară copii şi nu este primul caz. Eu cred că nu are rost, dar nu pot împiedica o asemenea decizie, pentru că este o decizie a CGMB. Dar nu are rost. Referendumul nu poate bate legea, este inutil, ce să mai discutăm, chiar este jenant", a declarat Antonescu duminică seară la Digi 24.
Potrivit acestuia, organizarea unui referendum duce la cheltuieli inutile, întrucât în cazul în care Parlamentul adoptă legea privind câinii fără stăpân, consultarea bucureştenilor devine inutilă.
"Eu cred că în legătură cu eutanasierea părerile bucureştenilor, ca şi ale românilor, părerile sunt împărţite. Eu cred că în legătură cu o chestiune părerile bucureştenilor nu sunt împărţite: cadrul legal avem şi nu trebuie niciun referendum. Nu este normal într-o ţară care se pretinde civilizată să umble câini fără stăpân pe stradă şi să fii în pericol să fii muşcat, ba chiar omorât, cum am ajuns în această situaţie. Nu îmi trebuie niciun referendum pentru asta. Legea, că este vorba de eutanasiere în formula legii sau că este o altă chestiune - problema este prinderea acestor câini, strângerea lor de pe străzi şi mai departe este o chestiune care nu mai ţine de referendum, mai departe este de văzut ce s-a făcut în ani de zile, nu doar de domnul Oprescu, şi de ceilalţi. Şi dacă mergi pe formula eutanasierii, formulă pe care, cu durere în suflet, nu ar fi trebuit să ajungem să mergem pe ea, dar nu cred că mai avem acum altă soluţie, tot trebuie să îi strângi şi să îi duci undeva să îi eutanasiezi, pentru că nu mergi cu mitraliera pe stradă şi tragi unde vezi un câine", a afirmat preşedintele Senatului.
El a precizat că reacţia sa privitoare la organizarea referendumului nu reprezintă un atac la adresa primarului general Sorin Oprescu.
"Nu este un atac, aşa cum l-au perceput unii, la dresa lui Sorin Oprescu. Am spus doar că un referendum este chiar culmea, adică încă nişte bani cheltuiţi, încă o lună pierdută, când foarte probabil săptămâna aceasta în Camera Deputaţilor, pentru că acolo este în acest moment decizia, probabil că legea se va adopta în sensul eutanasierii, deci, la ce mai este bun referendumul?", a spus liderul PNL.
Potrivit acestuia, PNL a susţinut proiectele edilului Capitalei.
"Depinde ce înseamnă susţinere. Noi am susţinut proiectele primarului general şi suntem gata să le mai susţinem. Aici nu este vinovăţia, pentru că este o vinovăţie, a primarului general, nu poţi să spui că nu-i. Este o vinovăţie a mai multora şi a noastră, a celor care am avut oameni în CGMB. Problema asta trebuia să fie prima, chiar înaintea salubrităţii, chiar înaintea deszăpezirii. Nu mai vorbesc înaintea statuilor, florilor şi altor lucruri necesare într-un oraş mare. Toţi, nu doar primarul general, toţi nu au dat o importanţă. În chestiunea asta cu referendumul nu avem cum să susţinem. Cred că la noi consilierii au votat referendumul lui Sorin Oprescu, dar asta nu înseamnă că referendumul are sens", a mai spus Antonescu.
Referindu-se la retragerea consilierilor PDL din CGMB, Crin Antonescu a declarat că acesta este un act politic care trebuie luat în considerare. "Putem să discutăm la nesfârşit cât au făcut primarii PDL Băsescu şi Videanu în opt ani de zile, nu asta este foarte semnificativ", a mai spus Antonescu.