Ministerul Transporturilor le pregăteşte încă o surpriză şoferilor, surpriză ce va scoate bani din buzunarele contribuabililor şi îi va duce la buget. Un nou proiect de ordonanţă va obliga conducătorii auto să îşi echipeze maşinile cu anvelope de iarnă în sezonul rece. Bineînţeles, guvernanţii noştri s-au gândit mai ales la TVA-ul de 445 milioane de euro pe care îl va încasa statul. Proiectul estimează că numai suma necesară echipării parcului auto care aparţine instituţiilor statului va fi de aproximativ 28 milioane de euro. În cazul vehiculelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al celor de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, maşina trebuie echipată cu anvelope de iarnă sau să aibă montate pe aceste roţi lanţuri. Conducătorii vehiculelor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă în sezonul rece vor fi penalizaţi cu 9 până la 20 de puncte, amendă şi reţinerea certificatului de înmatriculare sau înregistrare al maşinii.
Noul proiect mai stabileşte că în cazul utilizării unui vehicul care prezintă defecţiuni tehnice majore se suspendă dreptul de utilizare a maşinii prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, a certificatului de înmatriculare şi prin anularea inspecţiei tehnice periodice. Mai mult, în cazul accidentelor rutiere care au avut drept consecinţe distrugerea elementelor care fac parte integrantă din drum, asiguratorul vehiculului şi proprietarul vor suporta costurile intervenţiei de reparare. Măsurile, care ar fi trebuit aplicate iniţial tuturor categoriilor de vehicule, au fost ulterior reduse doar în cazul transportatorilor. “Şoferii nu sunt obligaţi să aibe anvelope de iarnă, dar, dacă vor provoca un accident, vor derapa sau vor bloca drumul, vor plăti amenzi, precum şi cheltuielile de degajare a drumului. Amenzile sunt între 4 milioane şi 20 milioane de lei vechi. Totodată, în cazul deteriorării maşinii într-un accident, proprietarii nu vor mai fi despăgubiţi de companiile de asigurare dacă nu au maşinile echipate corespunzător”, declara la sfârşitul anului trecut ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.
Surse din Ministerul Transporturilor susţin că în goana după colectarea veniturilor la stat nu vor fi iertaţi nici angajaţii CFR. Aceştia vor pune la rândul lor umărul la creşterea banilor din vistierie. Astfel că, după disponibilizări în masă şi reduceri salariale, acestora li se pregăteşte o altă surpriză. Guvernanţii vor să impoziteze permisele CFR-iştilor cu 16%. Cum pe piaţă sunt în jur de 100.000 de astfel de permise, colectările la buget vor fi la rândul lor semnificative. De altfel, încă de anul trecut previziunile erau sumbre pentru angajaţii CFR Călători. Ministerul Transporturilor îşi propune să disponibilizeze în 2011 aproximativ 2.200 de angajaţi ai CFR, reprezentând 15% din totalul de 15.000 de salariaţi.