x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aproape 13 000 de persoane s-au vaccinat împotriva Covid-19 în ultimele 24 de ore. Puțin peste 9 000 cu prima doză

Aproape 13 000 de persoane s-au vaccinat împotriva Covid-19 în ultimele 24 de ore. Puțin peste 9 000 cu prima doză

24 Ian 2022   •   18:00
Aproape 13 000 de persoane s-au vaccinat împotriva Covid-19 în ultimele 24 de ore. Puțin peste 9 000 cu prima doză
Sursa foto: Lucian Alecu

Aproape 13.000 de persoane au fost vaccinate în ultima zi în România, a anunțat luni CNCAV.

Astfel, din cele 12.934 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 1.679 au primit prima doză de vaccin, 2.231 pe cea de-a doua, iar 9.024 au primit doza de rapel.

8.050.080 de persoane au fost vaccinate cu prima doză de la începutul campaniei de vaccinare în România, 7.948.944 au schema conpletă de vaccinare, iar 2.307.656 de persoane au făcut și doza de rapel.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate patru singură reacție adversă, iar de la debutul campaniei de vaccinare au fost raportate 19.848 de astfel de reacții.

CNCAV precizează că 134 de reacții adverse sunt în curs de investigare.

 

 

×
Subiecte în articol: vaccinare anti-Covid