x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aproape 60 de curse întârziate joi pe Aeroportul „Henri Coandă” din București

Aproape 60 de curse întârziate joi pe Aeroportul „Henri Coandă” din București

30 Iun 2022   •   17:05
Aproape 60 de curse întârziate joi pe Aeroportul „Henri Coandă” din București
Sursa foto: Hepta

Aproape 60 de curse au avut întârzieri, joi, pe Aeroportul „Henri Coandă” din București, cumulând în total 4.377 de minute.

Compania Națională Aeroporturi București SA (CNAB) informează că joi, în intervalul orar 0:00 – 15:00, s-au înregistrat pe aeroportul „Henri Coandă” 56 curse întârziate (sosiri+plecări), cu un total cumulat de 4377 minute.

Dintre acestea, în 20 de cazuri, cauza întârzierii a fost rotația aeronavei sau a echipajului, alte cauze fiind restricțiile pe rută, facilitățile de aeroport, lipsa echipajului, încărcarea/descărcarea obiectelor voluminoase sau defecțiuni ale aeronavei.

Numărul întârzierilor corespunde în mare măsură cotei de piață a companiilor aeriene, astfel încât cele mai multe s-au înregistrat la Wizzair (19, totalizând 1334 minute), TAROM (9 / 570 minute), Ryanair (6 / 725 minute).

Șase curse au fost anulate de către companiile aeriene, respectiv 4 curse Wizzair și două Eurowings.

(sursa: Mediafax)

×