x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aproape 9.000 de ucraineni au intrat în România, în ultimele 24 de ore

Aproape 9.000 de ucraineni au intrat în România, în ultimele 24 de ore

24 Mar 2022   •   08:52
Aproape 9.000 de ucraineni au intrat în România, în ultimele 24 de ore

Aproape 9.000 de ucraineni au intrat în România, în ultimele 24 de ore. În total, de la declanşarea crizei, au intrat în România 527.553 de cetăţeni ucraineni.

Miercuri, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 54.217 de persoane, dintre care 8.910 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 4,1% faţă de ziua precedentă).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.855 cetăţeni ucraineni (în creștere cu 5,4%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 2.692 cetăţeni ucraineni (scădere cu 17,9%).

De la declanşarea crizei până miercuri, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 527.553 cetăţeni ucraineni.

„În prezent, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, arterele de control fiind acoperite cu poliţişti de frontieră români până la capacitate maximă. Măsuri similare de întărirea controlului și supraveghere sporită au fost dispuse şi la frontiera terestră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute”, informează Poliția de Frontieră.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: refugiați