x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aproximativ 4.000 de persoane au vizitat Palatul Victoria cu ocazia Zilei Naţionale

Aproximativ 4.000 de persoane au vizitat Palatul Victoria cu ocazia Zilei Naţionale

01 Dec 2015   •   18:00
Aproximativ 4.000 de persoane au vizitat Palatul Victoria cu ocazia Zilei Naţionale
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Aproximativ 4.000 de persoane au vizitat marţi Palatul Victoria, cu ocazia Zilei Porţilor Deschise organizată de 1 Decembrie - Ziua Naţională a României.

Premierul Dacian Cioloş a stat de vorbă cu oamenii veniţi să vadă sediul Guvernului, fiind însoţit de şeful Cancelariei Primului-Ministru, Ioan Dragoş Tudorache, şi de secretarul General al Guvernului, Sorin Sergiu Chelmu. De asemenea, ministrul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, Victoria-Violeta Alexandru, a fost astăzi la Palatul Victoria, informează un comunicat al Guvernului remis marţi AGERPRES.

"Oamenii au aşteptări foarte mari de la noi, însă lucrurile pe care ei le aşteaptă nu le putem face decât împreună. Guvernul are în vedere reforma administraţiei şi creşterea transparenţei pentru a elimina sursele corupţiei. Însă nu putem schimba lucrurile în societate dacă nu ne schimbăm fiecare dintre noi", a spus prim-ministrul Dacian Cioloş.

Acesta a participat marţi la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale în Piaţa Constituţiei, iar ulterior a ajuns la Palatul Victoria, unde a stat de vorbă cu cetăţenii.

Persoanele care au venit la sediul Guvernului de Ziua Naţională au vizitat Sala Muntenia, unde se desfăşoară şedinţele Guvernului, Sala Dobrogea, Sala Transilvania, unde sunt organizate ceremoniile oficiale şi Sala Moldova, unde au loc întâlnirile oficiale ale primului-ministru cu înalţi oficiali străini, precum şi Centrul de presă.

Vizitatorii au fost întâmpinaţi de angajaţi ai Guvernului şi au primit steaguri tricolore şi pliante cu informaţii despre Palatul Victoria.

×