x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aproximativ 40,3 milioane de victime ale sclaviei moderne în toată lumea

Aproximativ 40,3 milioane de victime ale sclaviei moderne în toată lumea

19 Sep 2017   •   13:43
Aproximativ 40,3 milioane de victime ale sclaviei moderne în toată lumea

Aproximativ 40,3 milioane de oameni erau victimele sclaviei moderne în 2016, un sfert dintre aceştia fiind copii, potrivit unei noi statistici privind sclavia globală publicată astăzi, scrie The Guardian.

Cifrele, luate de la Organizaţia Internaţională a Muncii şi Fundaţia Walk Free, arată că 24,9 milioane de oameni din jurul lumii au fost victimele muncii forţate, iar 15,4 milioane au fost victimele mariajului forţat. Din totalul de 40,3 milioane de victime, 10 milioane sunt copii.

Raportul specifică, de asemenea, că dintre cele 24,9 milioane de victime ale muncii forţate, 16 milioane sunt victime ale sistemului economic privat, 4,8 milioane sunt victime ale exploatării sexuale, iar 4,1 milioane în muncă forţată sponsorizată de stat, inclusiv obligaţia militară şi munca agricolă.

“Ceea ce este surprinzător în legătură cu aceste noi estimări este amploarea comerţului sclavismului modern, iar faptul că avem 40 de milioane de oameni în întreaga lumea ţinuţi într-o formă de sclavie modernă este pur şi simplu inacceptabil.”, a spus directorul executiv al studiilor globale de la Fundaţia Walk Free, Fiona David.

“Când ai 24,9 milioane de oameni care muncesc sub ameninţare sau coerciţie în agricultură, pescuit şi construcţii sau în industria sexuală şi totuşi, potrivit ONU, doar 63,000 de victime ale scalviei au fost raportate autorităţilor anul trecut, prăpastia dintre problemă şi răspunsul global insuficient devine foarte clară.”, a mai spus aceasta.

×
Subiecte în articol: raport statistici sclavie moderna