x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Arta de Crăciun a pus stăpânire pe un mall din Bucureşti

Arta de Crăciun a pus stăpânire pe un mall din Bucureşti

de Diana Scarlat    |    30 Noi 2012   •   23:07
Arta de Crăciun a pus stăpânire pe un mall din Bucureşti

Studenţii Masteratului de Design din cadrul Universităţii de Arte din Bucureşti au acceptat provocarea de a construi prima colecţie de brazi Mega Fashion, pentru cel mai mare mall din sectorul 6 al capitalei. Expoziţia lor a fost atât de apreciată de proprietari, încât s-a anunţat oficial că vizitatorii mall-ului o vor putea admira până la sfârşitul anului viitor, deşi era programată iniţial doar pentru luna decembrie.

Vizitatorii mall-ului au fost atraşi încă din prima zi a expoziţiei inedite de cele 20 de creaţii ale tinerilor designeri şi le-au studiat cu interes.  O echipă de studenţi, coordonaţi de profesorul Doina Lucanu, au lucrat timp de o lună la cele 20 de creaţii ce interpretează, într-o manieră artistică originală, simbolul tradiţional al Crăciunului. Expoziţia Mega Fashion este construită pe bază de textile, sârma şi hârtie, în cele mai nonconformiste forme. “Acesta poate fi începutul apropierii unui anumit tip de consumator de arta pură de adevărata creaţie artistică, deşi cei care îşi fac aici cumpărăturile nu sunt neapărat consumatori de artă. O astfel de expoziţie este un pas înainte către o bună educaţie artistică”, spune unul dintre artişti.

Şi, pentru că un astfel de spaţiu expoziţional presupune, practic, tot ce este specific postmodernismului, invazia de artă adevărată într-un mall nu poate fi decât benefică, atât artiştilor, cât şi publicului. “Vrem să dăm şansa tinerelor talente de a-şi face cunoscute publicului larg creaţiile printr-un proiect care să le pună în valoare abilităţile creative. Ne-am gândit că îmbinarea între conceptul de Mega fashion propriu mall-ului şi spiritul Crăciunului va da naştere unor creaţii spectaculoase. Sperăm că vizitatorii mall-ului vor aprecia apropierea faţă de artă şi vor primi cu deschidere această iniţiativă”, spune Aura Dinu, directorul de marketing al Afi Palace Cotroceni. Astfel, toţi cei care vor merge la cumpărături, la magazinele de modă de la mall vor putea face comparaţia între tendinţele vestimentaţiei şi cele ale artei decorative contemporane, putând admira chiar pe holul bradurilor de fashion aceste creaţii ale masteranzilor de la Universitatea de Arte.



×