Asceza, disciplină pentru suflet şi trup

A posti înseamnă a te angaja în asceză. Cât de importantă este asceza în viaţa creştinului ortodox şi ce înseamnă aceasta spunea regretatul părinte Teofil Pârâianu, duhovnicul de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.

"Asceza este un exerciţiu, este o angajare pentru disciplina sufletească şi trupească, este ca un fel de gimnastică a sufletului şi a trupului. Biserica noastră este prin ea însăşi ascetică. (...) Cineva care este obişnuit cu postul nu-şi mai pune problema că ar putea şi să nu postească. Cineva care ştie de zilele de post nu ocoleşte zilele de post sau nu aşteaptă alte zile, că ele vin şi aşa după zilele de post, şi atunci se poate mânca orice. Deci, asceza este o chestiune care îl angajează pe om într-o lucrare de disciplină sufletească şi trupească." A trăi în asceză înseamnă a face eforturi cu toată fiinţa ta spre a te curăţi de patimi, de prilejurile de păcătuire, iar aceasta se poate face, ne spune tot părintele Teofil, prin paza simţurilor noastre fireşti. "Paza simţurilor este grija de a nu-ţi băga în minte, în conştiinţă, lucruri care vin prin simţuri şi care pot să tulbure aşezarea minţii. Un sfânt din Grecia, care a trăit la Sfântul Munte, Sfântul Nicodim Aghioritul, a scris o carte intitulată «Paza celor cinci simţuri», o carte adresată unui episcop care i-a cerut lucrul acesta şi în care el îl învaţă pe episcopul respectiv cum să-şi păzească vederea, auzul, mirosul, gustul, pipăitul, îi dă anumite îndrumări, îi spune ce greşeli poate să facă cineva prin simţuri. De exemplu, cum ar fi acum, el nu a avut în vedere lucrurile acestea, pentru că nu erau pe vremea lui, să priveşti la televizor sau la cinematograf lucruri care după aceea, intrând în suflet, te urmăresc, te asupresc, vin ca o obsesie", spunea duhovnicul amintit.

Punerea în rânduială a simţurilor
Părintele Teofil adânceşte mai mult sensul ascezei: "În Pateric se spune despre un părinte trăitor în pustie că trei ani a fost luptat de o imagine a unei fete arabe care aduna spice după secerători. Or, părinţii aveau în vedere lucrul acesta şi ei au îndrumat pe credincioşi să-şi păzească simţurile de lucrurile care ar putea să le fie dăunătoare. În Filocalie, de fapt, se spune că nu simţul e vinovat, ci simţul este ca o poartă prin care ajunge în conştiinţă, ajunge la creier, la inimă, la simţire o imagine, o situaţie care n-ar fi în conştiinţa noastră dacă n-ar fi poarta aceasta a simţurilor, dar nu simţurile sunt vinovate pentru aceasta, ci felul cum se raportează cineva la cele pe care le primeşte în minte. (...) Noi, când zicem paza simţurilor, nu ne gândim la înlăturarea simţurilor, ci ne gândim la disciplinarea lor. Avem în vedere grija de a introduce în sufletul nostru, în viaţa noastră interioară numai lucruri care sunt pozitive şi care pot îmbunătăţi, pot îmbogăţi viaţa sufletească. (...) Asceza nu este altceva decât o punere în rânduială a simţurilor, decât o disciplinare în aşa fel încât să introducem în conştiinţa noastră, în existenţa noastră intimă, lăuntrică, ceea ce putem primi prin simţuri din afara noastră", spunea părintele într-un interviu la Radio România Actualităţi în 1999.  

Faptul de a ne îmbrăca nu doar pentru noi, ci şi pentru alţii, adică fără să stârnim poftele trupeşti ale altora, de a nu privi la lucruri necuviincioase, de a nu citi cărţi excitante, de a nu rosti cuvinte de sminteală, de a ne abţine de la mâncărurile de origine animală  în vremea postului, de a ne ruga, toate acestea fac parte din asceză. Bineînţeles, asceza este mult mai cuprinzătoare, iar sfinţii au urcat pe scara ei la mari înălţimi, renunţând la sinele lor şi dăruindu-şi voinţa lui Dumnezeu, ajungând, aşa cum spunea Sfântul Apostol Pavel: «Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine»".