“Asta-i capră de la Cheşcu, am scăpat şi de Băsescu!”. Colindătorii de după blocuri

“Ăsta nu mai e colind”, strigă gospodina de la trei. Cu faţă înroşită de mânie îşi agaţă “moaţele” în termopanele lustruite a sărbătoare. Ei sunt! Colindătorii. Muzicanţii ambulanţi sosiţi la Iaşi tocmai de la Valea Mare (Vaslui), dacă nu chiar de la “Jalea Mare”. Un acordeon uşor, o trompetă grea, ce se aude până pe Dealul Galatei. O darabană. Şi ce-o mai fi. Sticle goale, păreri de rău. Buzunare pline cu mărunţis…

Deranjează pe toată lumea! Ba că pornesc cu “colindatul” prea devreme. Ba că fac prea mare gălăgie! Ba că-şi bat joc de muzică. Cântă fals, uneori. Notele după care se ghidează sunt doar gradele de tărie pe care le “toarnă” în instrumente. Am mai scris despre ei. Au venit cu trenul. Noaptea, dacă apucă, dorm de-a dreptul în gară, tolăniţi pe bănci, încălziţi de sticlele de poşircă cumpărate de pe la magazinele de cartier. Am întâlnit zeci de astfel de formaţii, de “tarafuri” de colţ de stradă. Seamănă lei una cu alta. ăla e Costel, ăla e Ginel. După cum şi ăla ar putea fi Costel, dacă nu Bănel.

Până şi instrumentele seamănă unele cu altele. Costel de la acordeon, trupa numărul unu, e leit Ginel de la trompetă, trupa numărul doi. Şi se vor fi făcând vreo zece trupe numai în prima zi de colindat. Rareori câte o capră ţanţoşă şi vrednic săritoare să mai îndepărteze mina tristă ce cuprinde an de an cartierul în astfel de zile premergătoare sărbătorilor.  Cel mai simpatic instrument pentru “primitorii” de colindători e toba mare. Ea se aude de afară, nu numai în dormitor, ci şi în baie, chiar şi în timp ce tragi apa. Nu, nu ne supărăm pe toboşar, nu!  Aduce şi el un iz de tradiţie, un boţ de rădăcină patriotică. Un firicel de izvor folcloric. Dar dacă nu iese maioneza din cauza lor? Atunci e vai şi amar de cântarea lor. “Dar aţi mai fost şi ieri, ducă-va-ţi. N-am nici un mărunţel”. Cămăraşul? Cămărăşul e cel care strânge banii. Are urechile rebegite de frig. El e cel ce întinde căciula gazdelor primitoare şi cu punga lată. E roş totul la faţă. Însă vinul de surcele îi stimulează  tehnicile de marketing. “Io-ha-nis, io-ha-nis. Io, hai niş(te)…moneys. Sărut mâna cuconiţă, că noi tocmai de la Valea Mare…”. Câte o bancnotă de 5 lei cade învârtindu-se cade de la etaj. Ce te faci că a căzut în grădina scării? Sare acordeonistul după bancnotă. Timp în care trompetistul îşi suflecă instrumentul  înecat în scuipat. Aceştia încă nu au răguşit, însă membrii trupelor de colindat dau uneori lupte grele. Cu câinii, cu gospodarii recalcitranţi, cu frustraţii de sărbători, cu gospodinele pretenţioase. Cu tinerii mofturoşi de club. Adevărate slalomuri a făcut Constantin Stănescu din Pungeşti. Printre cratiţe sparte aruncate de la etaj şi muniţie explodată la picioare: pocnitori, artificii! Astea nu intră în normele de protecţie a muncii. Singurele măsuri ştiute de fiecare instrumentist sunt: munca la instrument trebuie stropită (cu vin). Orice popas trebuie să fie cât mai scurt. Frigul e şi el un inamic redutabil. “Cât am luat cel mai mult. 50 de lei de la un tânăr beat! Cel mai puţin, un leu de la unu care ne-a luat la mişto! ”, spune Costică.

 “Vrem să-l colindăm pe Iohannis!”

Unii se iţesc la geamuri şi le fac poze. Apoi, săracii aşteaptă să le cadă vreun bănuţ în zadar. Alţii închid repede termopanele. Pe bună dreptate. Toba sună prea ascuţit chiar sub geamul dormitorului.Pleacă “trupeţii”. Vin alţii. Aşa ştim că se apropie sărbătorile. “Aşa de repede aţi venit? Mai înspre Ajun se colindă!”, comentează unii. Însă au şi aceştia un rol. Pe lângă faptul că într-un fel colorează timpul apropierii Crăciunului, canalizează uneori nemulţumirea gospodinelor dinspre  soţul care nu a spart bine nucile sau a bătut covorul de mântuială, nu înspre ei, ci spre prea matinala “sârbă” iţită între blocuri din alămurile nesuferite ale romilor. Sau ale ţăranilor nevoiaşi. Cei ce umblă cu astfel de obiceriuri. Săraci care mai fac şi ei un ban, să se distreze. Au mai bifat şi ei (şi odată cu ei şi noi ) - un an. Un an la fel de crâncen şi de păgubos. E ultimul, cu Băsescu. “Io-ha-nis. Io, hai, nişte mărunţiş, că tare eşti frumos conaşule. Şi gras, ca porcul bun de Crăciun, sănătos să fii!”. Zvârr, cu modene de cinci şi 50 de bani, de-ai dracului. “Auzi tu, să ne “jicnează” cu cântece din astea. Fac atâta gălăgie că pur şi simplu nu mai suport. Să treacă dracului odată sărbătorile să scăpăm de ei!”. Şi pleacă “colindătorii” la alte gazde, mai primitoare poate. Până şi cerul e trist acum în zilele de sărbătoare. “Asta-i capră de la Cheşcu, am scăpat şi de Băsescu!”. Iu-hu-hu. Tare-i bine, io, hai, nişte mărci de la Iohannis! Că doar e nemţalău serios! Are destui tată-său în Germania. Să ne dea şi nouă!”, rânjeşte Costel uşor abţiguit. Cordelele multicolore îi atârnă peste hainele cârpite coborându-i pe genunchi. Buzunarul e gol. Sticla cu băutură e goală. La anul şi la mulţi bani!