Potrivit unui comunicat al CNAIR, începând cu data de 4 noiembrie, la podul situat pe DN7 (km. 157+016) peste râul Topolog, localitatea Milcoiu, vor începe lucrările de punere în siguranță a suprastructurii acestuia.
Pentru buna desfășurare a lucrărilor, începând de vineri, de la ora 7.00, se va închide circulația pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, cu excepția celor destinate transportului de persoane.
Astfel, aceste autovehicule vor circula pe următoarele rute ocolitoare:
- Sensul Pitești – Râmnicu Vâlcea: nod rutier A1, km. 106+500 intersecție cu DN65B km. 7+700 localitatea Pitești – DN65B, km. 0+000 intersecție cu DN65 km. 115+020 - DN65, km. 42+365 intersecție cu DN64 km. 34+017 comuna Găneasa – DN64 km. 112+775 intersecție cu DN67 km. 194+543 comuna Râureni – DN67, km. 198+950 intersecție cu DN7 km. 170+760, comuna Budești;
- Sensul Râmnicu Vâlcea- Pitești: DN7, km. 170+760 intersecție cu DN67 km. 198+950 comuna Budești – DN67, km. 194+543 intersecție cu DN64, km. 112+775, comuna Râureni – DN64, km. 34+017 intersecție cu DN65, km. 42+365 comuna Găneasa – DN65, km. 115+020 intersecție cu DN65B, km. 0+000 - DN65B, km. 7+700 intersecție cu A1 km 106+500.
Pentru autovehiculele cu masa mai mică de 7,5 tone, precum și a autovehiculelor destinate transportului de persoane, restricțiile vor fi instituite începând cu data de 7 noiembrie, după cum urmează:
- Sensul Pitești – Râmnicu Vâlcea: DN7 km 155+950 intersecție cu DJ678A km. 25+300 – DJ678A (limită județul Vâlcea – Tigveni) – DJ678A km. 35+300 intersecție cu DN73C km. 55+900 – DN73C (Tigveni – Blidari) – DN73C km. 68+134 intersecție cu DN7 km. 166+000;
- Sensul Râmnicu Vâlcea – Pitești: autovehiculele vor circula pe DN7.
De asemenea, de vineri, viteza de deplasare a autovehiculele cu masa mai mică sau egală cu 7,5 tone și a autovehiculelor destinate transportului de persoane, care tranzitează podul peste râul Topolog pe întreaga perioadă de execuție a lucrărilor, va fi restricționată la 5 km/h.
CNAIR precizează că, după finalizarea lucrărilor, podul va fi readus la clasa de încărcare E corespunzătoare nivelului de trafic de pe DN7 (E81) și va redeveni sigur pentru tranzitare.