x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Atenţionare de călătorie MAE: Italia - trafic aerian suspendat pe aeroportul din Catania

Atenţionare de călătorie MAE: Italia - trafic aerian suspendat pe aeroportul din Catania

23 Iul 2024   •   20:50
Atenţionare de călătorie MAE: Italia - trafic aerian suspendat pe aeroportul din Catania
Sursa foto: Hepta

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Sicilia, Italia, că zborurile pe şi de pe Aeroportul "Vincenzo Bellini" din Catania sunt suspendate ca urmare a erupţiei vulcanului Etna.

Astfel, unele zboruri vor fi anulate, altele urmând a fi redirecţionate către aeroporturi din apropiere. Operaţiunile vor fi reluate când condiţiile o vor permite.

În acest context, MAE recomandă contactarea companiei aeriene anterior deplasării la aeroport.

Cetăţenii români afectaţi de această situaţie pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatul României la Catania: +39095537909, +39095536139, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie linia telefonică de urgenţă a Consulatului României la Catania: +393209653137.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet catania.mae.ro şi www.mae.ro.

AGERPRES

×