x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aurelian Bădulescu: Deschiderea școlilor este crimă cu premeditare

Aurelian Bădulescu: Deschiderea școlilor este crimă cu premeditare

25 Aug 2020   •   13:40
Aurelian Bădulescu: Deschiderea școlilor este crimă cu premeditare
Sursa foto: antena3

Aurelian Bădulescu, viceprimarul Capitalei susține că  Executivul că nu a elaborat un plan și un regulament pentru redeschiderea școlilor. „Ce fac acum Orban și Anisie este crimă cu premeditare. Deschiderea școlilor în contextul actual va duce la o explozie a numărului de cazuri”, afirmă Bădulescu.

„Deschiderea școlilor este crimă cu premeditare. Lucovid și ministrul n-au mers la școală. Asta se vede din avion. În șase luni de pandemie n-au fost în stare să pregătească un plan și un regulament pentru redeschiderea școlilor. La nivel central guvernează haosul. N-au alocat bani pentru măști și tabletele, n-au stabilit nicio strategie coerentă de siguranță medicală. Lasă totul pe capul administrației locale. Dacă ar fi fost interesați ar fi citit presa occidentală, așa ar fi aflat că prin neștiință și nepricepere pot detona adevărate bombe epidemiologice”, a postat pe pagina sa de Facebook,  Aurelian Bădulescu.

De asemenea, el îi acuză pe guvernanți că ”nu au fost în stare să pună în scenă” un model cu circuitele de siguranță.

„Au lăsat la latitudinea unităților de învățământ să stabilească regulamentele. Să facă fiecare ce-i trece prin cap. În cazul reapariției focarelor vor da vina pe autoritățile locale. Aceasta este metoda de lucru a PNL. Ei mereu găsesc un vinovat. Guvernul Orban a închis școlile pe 11 martie, când au fost 18 cazuri de infectări cu Covid-19 raportare în 24 de ore și acum le redeschide când numărul cazurilor zilnice depășește 1.000. România se află pe locul 4 la nivel european în funcție de numărul cazurilor grave, internate la ATI. Ce fac acum Orban și Anisie este crimă cu premeditare. Deschiderea școlilor în contextul actual va duce la o explozie fără precedent a numărului de cazuri”, a mai spus Bădulescu.

 

×
Subiecte în articol: aurelian badulescu