x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aurescu, la dezbaterea despre securitatea la Marea Neagră și de pe Flancul Estic al NATO

Aurescu, la dezbaterea despre securitatea la Marea Neagră și de pe Flancul Estic al NATO

de Redacția Jurnalul    |    18 Feb 2023   •   19:00
Aurescu, la dezbaterea despre securitatea la Marea Neagră și de pe Flancul Estic al NATO
Sursa foto: Hepta

Ministrul de externe Bogdan Aurescu a participat la evenimentul dedicat provocărilor multidimensionale de securitate la Marea Neagră și de pe Flancul Estic „The Battle for the Black Sea: Mapping the Center of Gravity for the Eastern Flank of NATO”, marja Conferinței de Securitate de la Munchen.

Evenimentul a fost organizat de think tank-ul românesc New Strategy Center (NSC), în cooperare cu think tank-ul american Center for European Policy Analysis (CEPA), în marja Conferinței de Securitate de la München (MSC).

Discuțiile din acest format au evidențiat importanța Mării Negre ca punct central pe Flancul Estic al NATO.

În intervenția sa, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat amenințările grave de securitate din regiunea Mării Negre, generate de războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei, precum și presiunea exercitată asupra statelor vecine, îndeosebi Republica Moldova, inclusiv prin mijloace hibride.

Astfel, a subliniat că războiul Rusiei contra Ucrainei este un război împotriva valorilor comunității democratice occidentale și a parametrilor de bază ai arhitecturii de securitate euroatlantică, precum și o încercare de recreare a sferei ruse de influență. Ministrul român de externe a subliniat că aceste încercări și respectiv viziune ale Kremlinului trebuie respinse și contracarate cu fermitate. In acelasi timp, sprijinul acordat Ucrainei pentru a câștiga războiul declanșat de Rusia este, de fapt, un sprijin pentru securitatea spațiului euroatlantic și a fiecărui stat membru al acestuia, inclusiv România.

Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a arătat că răspunsul la aceste provocări la adresa securității euroatlantice a demonstrat soliditatea parteneriatului transatlantic care stă la baza Alianței, în cadrul căreia regiunea Mării Negre este de importanță strategică, așa cum a fost consacrat și în Noul Concept Strategic al NATO adoptat la Summitul de la Madrid. A evocat, în context, discuțiile substanțiale pe acest subiect din cadrul Reuniunii Liderilor de la München pe care găzduit-o, la București, împreună cu MSC, în perioada 28 – 29 noiembrie 2022, precum și cele din cadrul Reuniunii ministeriale a miniștrilor de externe din statele NATO de la București (29 – 30 noiembrie 2022).

Totodată, șeful diplomației române a evidențiat că, în pofida tabloului actual îngrijorător, Marea Neagră are vocația unui spațiu al cooperării, păcii și securității. În acest sens, ministrul român a formulat o serie de propuneri.

Astfel, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat necesitatea implementării depline a deciziilor adoptate la Summitul de la Madrid, unele dintre acestea fiind prevăzute a fi puse în aplicare până la Summitul de la Vilnius, astfel încât să se poată trece la Apărarea Avansată preconizată în dezbaterile de la Madrid. Descurajarea eficientă a Rusiei se poate face doar printr-o apărare puternică, a mai arătat ministrul român.

De asemenea, a subliniat că este necesară întărirea continuă a capacităților de descurajare și apărare ale statelor aliate riverane Mării Negre. În context, a evidențiat importanța asigurării siguranței navigației în Marea Neagră, precum și a unei prezențe persistente a navelor aliate.

Totodată, ministrul român de externe a punctat nevoia de consolidare a parteneriatului transatlantic, punând accent pe necesitatea finalizării Strategiei SUA privind securitatea la Marea Neagră și evocând contribuția României pentru această strategie pe care a transmis-o omologului american Antony Blinken cu ocazia vizitei acestuia la București din noiembrie 2022. A reamintit, în context, lista pragmatică de acțiuni transatlantice (un „to-do list” transatlantic) pentru securitatea la Marea Neagră pe care a propus-o în cadrul Reuniunii Liderilor de la München de la București.

De asemenea, ministrul român a subliniat importanța continuării sprijinului pentru Ucraina, în vederea consolidării capacității acestui stat de a-și apăra integritatea teritorială, suveranitatea și dreptul de a-și alege în mod liber viitorul. A amintit sprijinul multidimensional acordat de țara noastră Ucrainei, inclusiv celor peste 3,5 milioane de refugiați care au trecut granițele țării noastre de la începutul războiului, și facilitarea tranzitului a aproximativ 13 milioane de tone de cereale din Ucraina prin România.

Tot ca parte a setului de recomandări formulate în acest context, ministrul român a propus intensificarea sprijinului european și euroatlantic pentru Republica Moldova și Georgia, pentru întărirea capacităților lor de apărare și a rezilienței, în special în contextul amplificării amenințărilor la adresa securității acestor state. În context, ministrul român a făcut referire la sprijinul consistent oferit de România Republicii Moldova, inclusiv prin intermediul Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova.

Șeful diplomației române a evidențiat necesitatea de abordare integrată și multidimensională a componentelor securității și rezilienței, cu accent pe noi domenii în care cooperarea la Marea Neagră este necesară: securitatea energetică, conectarea infrastructurii energetice, gestionarea depășirii consecințelor dezastrelor naturale. A punctat, în context, că aceste domenii reflectă potențialul deosebit de cooperare și conlucrare din Marea Neagră, care trebuie valorificat cu sprijinul NATO și al EU, în parteneriat cu statele riverane care împărtășesc același interes de pace, securitate și cooperare.

De asemenea, ca parte a acestor propuneri, ministrul român de externe a arătat că o regiune a Mării Negre stabilă și sigură poate fi o punte de conectare a statelor din Caucaz și Asia Centrală spre Europa, prin dezvoltarea rutelor de transport, comerciale, turistice și de transport al resurselor energetice. Pentru a valorifica acest potențial, a subliniat că este necesară sprijinirea statelor din aceste zone pentru a-și dezvolta propriile capacități economice și de apărare, instituții viabile și să-și consolideze reziliența. Astfel, ministrul român de externe a arătat că domeniile de cooperare evocate mai sus pot constitui o platformă pentru a proiecta o regiune a Mării Negre sigură, stabilă și prosperă, care nu poate fi decât în interesul întregii comunități euroatlantice.

Dezbaterea a fost moderată de generalul american (r) Ben Hodges și i-a avut ca participanți pe: Ana Revenco, ministrul de interne din Republica Moldova, Sorin Ducaru, director al European Union Satellite Centre (EU SatCen), Alina Polyakova, CEO al Center for European Policy Analysis (CEPA), George Scutaru, CEO al New Strategy Center, Ine Eriksen Søreide, președintele Comisiei pentru afaceri externe și apărare din Parlamentul Norvegiei, prof. Katarzyna Pisarska, Vicepreședinte Warsaw Security Forum, Patrick H. Mason, adjunctul asistentului secretarului armatei pentru exporturi de apărare și cooperare din SUA, congresmeni americani, experți din mediul de think-tank și academic.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: bogdan aurescu nato