Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat vineri pe pagina sa de facebook, câștigătorul pentru proiectarea și execuția lucrărilor pe lotul 4 Curtea de Argeș – Tigveni al autostrăzii Sibiu-Pitești. Este vorba despre un sector de 10 kilometri care va avea un tunel și numeroase poduri și pasaje.
„Este o secțiune dificilă cu o lungime de aproximativ 10 km, dintre care un tunel de 1,3 km, un nod rutier la Tigveni, 9 poduri și 3 pasaje. Constructorul desemnat este aceeași firmă austriacă de pe lotul 1, Sibiu-Boița, unde lucrările merg bine și sunt în termen, cu intenție de finalizare la sfârșitul lui 2022. Îmi doresc să avem utilaje în teren cât de curând pe lotul 4 și să nu mai existe contestații pentru această licitație, și așa întârziată din această cauză”, a explicat, pe Facebook, Drulă.
De asemenea, ministrul a prezentat și stadiul lucrărilor pe celelalte sectoare ale A1 Sibiu-Pitești.
”Iată și situația pe restul secțiunilor: Lot 2 - ofertele în cadrul licitației au fost depuse, iar la CNAIR se lucrează la evaluarea acestora. Această secțiune este cea mai dificilă a acestei autostrăzi, în Valea Oltului - are 31 de km și cuprinde 7 tuneluri + 27 de viaducte. Lot 3 - tot o secțiune în relief dificil, și acest lot este în licitație, iar zilele acestea se va anunța lista scurtă a ofertelor rămase în cursă. Pe lotul 5 Curtea de Argeș-Pitești, este în curs de finalizare proiectarea și urmează să emitem autorizație de construire în curând”, a mai spus Cătălin Drulă
Contractul adjudecat de firma austriacă Porr este de 2 miliarde lei și ar putea fi semnat în martie, dacă nu vor exista contestații.