UPDATE 16:20 - "Este o singura persoana decedata, o femeie, doua persoane sunt ranite grav si alte 20 sunt ranite usor. Oamenii primesc ingrijiri si vor fi transportati la Spitalul judetean Arad. Autocarul venea din Germania", a declarat Stefan Troiac, seful Politiei Nadlac.
Reprezentantii Infotrafic au precizat ca, potrivit primelor informatii, soferul autocarului nu a adaptat viteza la conditiile de drum, traficul rutier fiind blocat complet in zona si nu sunt rute ocolitoare.
La fata locului, s-au deplasat aproximativ 15 ambulante, cinci echipaje SMURD si echipaje de descarcerare. Ranitii vor fi dusi la Spitalul Judetean Arad.
Potrivit reprezentantilor Prefecturii Arad, la locul accidentului a fost solicitat sa intervina un elicopter SMURD care sa transporte doi raniti aflati in stare grava.
.....................................
Un autocar s-a rasturnat, in jurul orei 15:30, pe DN 7, la 13 km de Nadlac, in judetul Arad. In autocar se aflau aproximativ 50 de pasageri. Potrivit primelor informatii, doua persoane au murit. La fata locului s-au deplasat 15 ambulante si echipaje SMURD. Traficul in zona fiind blocat pe ambele sensuri, informeaza Politia Judeteana Arad.
Potrivit primelor informatii, soferul autocarului ar fi pierdut controlul volanului, a ajuns pe contrasens si s-a rasturnat cand a incercat sa redreseze masina.
"Autocarul avea 50 de persoane la bord si numar de Bucuresti. Mergea dinspre Vama Nadlac spre Arad. Doua persoane au murit, dar echipele de interventie inca mai cauta oameni printre fiarele contorsionate. Sunt foarte multi raniti", a declarat Ioan Pop, seful Politiei locale.