x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Autorizaţii de taxi, prelungite

Autorizaţii de taxi, prelungite

15 Apr 2010   •   00:00

Primăria Capitalei susţine că afirmaţia potrivit căreia taximetriştii care circulă în Bucureşti sunt ilegali este falsă şi precizează că autorizaţiile de taxi au fost prelungite până la sfârşitul lunii august, timp în care vor fi eliberate transportatorilor autorizaţi noile documente de transport.



"Afirmaţia prin care se arată că taximetriştii care circulă în Bucureşti sunt ilegali este falsă. Această afirmaţie este făcută de domnul Cristian Lăzărescu, care printre altele este şi administratorul dispeceratului taxi ce poartă sigla «PELICANUL». Acest dispecerat funcţionează ilegal în Bucureşti, deoarece transmite comenzi către taxiuri ce nu sunt autorizate de PMB, ci de primării de pe raza judeţului Ilfov şi îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti, lucru ce contravine legii", se arată într-un comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) remis, aseară, agenţiei MEDIAFAX.

Reprezentanţii municipalităţii au precizat că, potrivit reglementărilor în vigoare, autorizaţiile de taxi a căror valabilitate a expirat la 28 februarie au fost prelungite până la 31 august 2010, timp în care vor fi eliberate noile documente transportatorilor autorizaţi care îndeplinesc condiţiile legale. "În perioada rămasă până la 31.08.2010, transportatorii vor circula cu documentele prevăzute în anexa 1 la Hotărârea de Consiliu 178/2008, la art. 19, respectiv fotocopii ale documentelor vechi, pe care PMB va aplica o viză pentru conformitate", susţin reprezentanţii municipalităţii.

×
Subiecte în articol: observator