x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sorin Grindeanu: Lotul 2 al autostrăzii A7 Ploiești–Buzău ar putea fi deschis în iunie

Sorin Grindeanu: Lotul 2 al autostrăzii A7 Ploiești–Buzău ar putea fi deschis în iunie

de Redacția Jurnalul    |    22 Mai 2025   •   21:30
Sorin Grindeanu: Lotul 2 al autostrăzii A7 Ploiești–Buzău ar putea fi deschis în iunie
Sursa foto: Lucian Alecu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, în urma unei vizite pe șantierul lotului 2 (Mizil–Pietroasele) al Autostrăzii A7, că acest tronson de 28,35 km ar putea fi deschis circulației în luna iunie.

„Dacă antreprenorul bulgar își rezolvă problemele tehnice, circulația poate fi deschisă în iunie. Până la finalizarea lucrărilor pe lotul 3, în traficul va fi descărcat în DN2”, a declarat Grindeanu.

Ministrul a mai precizat că până la finalul anului 2025 vor fi dați în folosință 168 km noi din autostrada A7, care se vor adăuga celor 100 km deschiși anul trecut, ajungându-se astfel la 268 km din totalul de 319 km între Ploiești și Pașcani, construiți cu finanțare prin PNRR.

Ceilalți aproape 70 de kilometri rămași vor fi finalizați până în august 2026, a mai precizat Grindeanu.

Autostrada A7 reprezintă un coridor esențial pentru conectivitatea rutieră între regiunile Moldovei și Munteniei.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: autostrada a7 sorin grindeanu