x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Autostrada București-Giurgiu, în licitație

Autostrada București-Giurgiu, în licitație

de Redacția Jurnalul    |    22 Oct 2024   •   20:34
Autostrada București-Giurgiu, în licitație

A fost transmisă la Agenția Națională pentru Achiziții Publice documentația de atribuire a contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate necesar Autostrăzii București-Giurgiu, anunță secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu.

„A fost transmisă la Agenția Națională pentru Achiziții Publice documentația de atribuire a contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate necesar Autostrăzii București-Giurgiu. Autostrada București-Giurgiu reprezintă un proiect important de dezvoltare a infrastructurii rutiere din România, desfășurat pe raza județului Giurgiu, care va avea impact major asupra întregii rețele naționale de tranzit mărfuri și călători dinspre și spre Europa de Vest. Termenul de elaborare a Studiului de Fezabilitate este de 18 luni, urmând ca în cadrul acestuia să fie stabilite detaliile tehnice privind profilul, traseul, structura și conexiunile cu infrastructura rutieră existentă sau viitoare”, scrie pe Facebook Irinel Ionel Scrioșteanu.

El afirmă, referitor la trasee și conexiuni, că „este foarte important ca noul drum București - Giurgiu să fie gândit mai departe de Autostrada Bucureștiului A0, până la Autostrada București - Pitești A1, având conexiune și cu autostrada București-Alexandria, putând, pe viitor, să facă parte din al doilea inel de autostradă de centură a Capitalei, care se află la nivel de intenție”.

„Referitor la structură, consider că o structură de beton, precum a fost realizat și drumul de legătură dintre DN5 și Podul Prieteniei (drumul de beton pe care l-am dat în trafic în decembrie 2021, denumit și Autostrada Nemțească) este mult mai adecvată, întrucât are rezistență la schimbări climatice: drumurile din beton sunt mai puțin afectate de temperaturile ridicate, neavând tendința de a se deforma din cauza sarcinii grele și a valorilor temperaturii, iar pe porțiunea aceasta avem un volum mare de mașini grele și tiruri care tranzitează teritoriul României dinspre și spre Vama Giurgiu, crește și sprijină economia locală și națională, întrucât nu va mai trebui să importăm bitum (în prezent, importăm 90%), întreținerea drumului este mai puțin costisitoare, deoarece betonul necesită intervenții mai rare decât asfaltul și are o durabilitate crescută”, adaugă oficialul MT.

Licitația a fost lansată de Compania Națională de Investiții Rutiere - CNIR.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: autostrada giurgiu licitaţie