x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Grindeanu anunță un pas important pentru construcția Autostrăzii Pașcani- Suceava

Grindeanu anunță un pas important pentru construcția Autostrăzii Pașcani- Suceava

de Redacția Jurnalul    |    22 Feb 2024   •   13:15
Grindeanu anunță un pas important pentru construcția Autostrăzii Pașcani- Suceava

Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor a avizat joi Studiul de Fezabilitate al autostrăzii Pașcani- Suceava, anunță ministrul Sorin Grindeanu. Documentul fusese avizat săptămâna trecută de CNAIR.

Urmează avizarea acestui Studiu de Fezabilitate în Consiliul Interministerial și aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern.

Parte a A7 (Autostrada Moldovei), sectorul Pașcani- Suceava (62 de km) are o valoare estimată de 7,79 miliarde de lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport.

Autostrada va fi împărțită în două loturi, care vor fi licitate independent:

-Lotul 1 (33 km): Nod rutier Roșcani cu descărcare în DJ 208C

-Lotul 2 (28, 97 km): Nodul Rutier Aeroport și Drum de legatură între DN29 şi Aeroport.

Trei județe vor fi tranzitate de această nouă autostradă:

- Iași (12,3 km)

- Botoșani (6,5 km)

- Suceava (43,17 km).

Pe traseu vor fi construite inclusiv 23 de viaducte, 37 de pasaje, 12 poduri, 8 parcări, 2 Centre de Întreținere și Coordonare și 5 noduri rutiere: Tătăruși – Heci (DJ208F), Dolhasca (DJ208I), Roșcani (DJ208C), Dumbrăveni (DJ208B), Aeroport Suceava (cu drum acces în DN29 și drum acces la Aeroport).

Noua autostradă va asigura inclusiv legătura cu Punctul de Trecere a Frontierei româno-ucrainene de la Siret.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: autostradă Sorin Grindeanu