x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Contract semnat pentru finanțare prin PNRR pentru ultima porțiune din Autostrada Moldovei

Contract semnat pentru finanțare prin PNRR pentru ultima porțiune din Autostrada Moldovei

de Redacția Jurnalul    |    22 Noi 2023   •   20:45
Contract semnat pentru finanțare prin PNRR pentru ultima porțiune din Autostrada Moldovei

S-a semnat, miercuri, contractul pentru finanțarea prin PNRR a ultimului lot din Autostrada Moldovei, A7, porțiunea Pietroasele – Buzău, a anunțat pe Facebook ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Prin semnarea ultimului lot din autostrada A7, de 13,9 km, am încheiat seria contractelor necesare pentru a finaliza borna din PNRR prin care primim finanțare pentru acest proiect. Lotul Pietroasele - Municipiul Buzău era ultimul din autostrada A7 pe care nu au fost demarate lucrările, din cauza unor multiple și succesive contestații. Pentru cei 13,9 km costurile sunt de aproximativ 1,09 miliarde lei (fără TVA) și lucrările urmează să fie realizate în 20 de luni”, a arătat Grindeanu.

Conform acestuia, în prezent stadiul lucrărilor pe celelalte 12 loturi din A7 este următorul:

- Ploiești - Buzău (63,25 km), lotul 1, Dumbrava - Mizil, 21 km, stadiul execuției 25%. Lucrările trebuie finalizate până în octombrie 2024. Lotul 2, Mizil – Pietroasele, 28,35 km, stadiul execuției 20,5 %, iar lucrările trebuie finalizate până în octombrie 2024.

- Buzău- Focșani (82,44 km), lotul 1, Buzău - Vadu Pașii, 4,6 km, stadiul execuției 21 %, lucrări care trebuie finalizate până în august 2024. Lotul 2, Vadu Pașii - Râmnicu Sărat, 30,8 km, stadiul execuției 22%. Lucrările trebuie finalizate până în aprilie 2025. Lotul 3, Râmnicu Sărat - Mândrești Munteni, 36,1 km. Stadiul fizic al execuției: 22%. Lucrări de finalizat până în aprilie 2024. Lotul 4, Mândrești Munteni – Focșani, 10,94 km. Stadiul execuției: 24%. Lucrările trebuie finalizate până în august 2024.

- Focșani - Bacău, 95,9 km: lotul 1 Focșani - Domnești Târg 35,6 km, stadiul lucrării 9,5%, de finalizat până în septembrie 2025. Lotul 2, Domnești Târg – Răcăciuni, 38,78 km. Stadiul fizic al execuției: 2%. Lucrările trebuie finalizate până în noiembrie 2025. Lotul 3, Răcăciuni – Bacău, 21,52 km, stadiul execuției 1,25%, cu lucrări de finalizat până în noiembrie 2025.

- Bacău – Pașcani, 77,38 km: lotul 1, Săucești – Trifești, 30,3 km, stadiul execuției 2,9%. Lucrările trebuie finalizate până în luna noiembrie 2025. Lotul 2, Trifești – Gherăeşti,18,99 km. Stadiul fizic al execuției, 1%.Lucrările trebuie finalizate până în noiembrie 2025. Lotul 3, Mircești – Pașcani, 28,09 km, stadiu de execuție 1,2%, cu lucrări care trebuie încheiate tot în noiembrie 2025.

(sursa: Mediafax)

 

×