x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Autostrada Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni ar putea primi fonduri europene. Condiţia a fost plecarea Bechtel de pe autostrada Transilvania

Autostrada Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni ar putea primi fonduri europene. Condiţia a fost plecarea Bechtel de pe autostrada Transilvania

de Iulia Barbu    |    11 Noi 2011   •   13:19
Autostrada Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni ar putea primi fonduri europene. Condiţia a fost plecarea Bechtel de pe autostrada Transilvania
Vicepresedintele politic al UDMR Laszlo Borbely, ministru al Mediului a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca autostrazile Targu – Mures - Iasi si Transilvania constituie prioritati pe care Uniunea le sprijina. Borbely a spus ca in prezent se elaboreaza studiul de fezabilitate pentru autostrada Targu - Mures - Iasi, a carei constructie este sprijinita de reprezentantii UDMR inca din 2008.
"Din cate stiu eu, inca nu este in faza in care sa se ceara avize de mediu, acesta se cere cand este in faza de proiectare. Este o autostrada care este clar ca este sprijinita de noi, este normal, fiind o autostrada care ar trece Carpatii si ar fi de fapt o legatura intre Moldova si Ardeal. Noi am sprijinit-o atunci cand s-a propus, in 2008, eram tot acolo, in Guvern. Nu noi trebuie sa propunem sume, ci Ministerul Transporturilor. Vom avea o discutie in Guvern care sunt prioritatile pe 2012. Pentru mine, ca targumuresean, aceasta autostrada este o prioritate. O prioritate este si autostrada Transilvania", a spus Borbely.
"A fost o discutie la nivelul Comisiei Europene si s-a acceptat pana la urma ca o parte din aceste zone (n.red. autostrada Targu - Mures - Iasi; tronsoane din autostrada Transilvania) sa fie finantate din bani europeni. UE a spus ca, dat fiind ca s-au clarificat lucrurile cu Bechtel, ar fi posibil ca in perioada 2014-2020 sa se aloce bani si de la UE. Noi am dori sa se finalizeze cat mai repede", a spus Borbely.

Autostrada Targu - Mures - Iasi – Ungheni, in lungime de 310 kilometri, a fost impartita in 3 tronsoane: Targu Mures - Ditrau - 91.6 km ( proiectant SC SEARCH Corporation SRL); Ditrau - Targu Neamt - 118.100 km ( proiectant SC IPTANA SA); Targu Neamt - Ungheni - 100.6 km ( proiectant SC INOCSA ). Valoarea estimativa a proiectului este de 6,14 miliarde de euro. Desi in acest moment se discuta despre parteneriat public – privat, autostrada ar putea fi inclusa in urmatorul program de finantare european 2014 – 2020. Proiectul a devenit eligibil odata cu plecarea Bechtel de pe Autostrada Transilvania.

De altfel, in Romania, Bechtel va continua doar lucrarile la tronsoanele Campia Turzii - Gilau si Suplacu de Barcau-Bors, reprezentand 118 kilometri din cei 415 kilometri ai autostrazii. Traseul autostrazii mai cuprinde sase sectiuni insumand 297 km, respectiv Brasov-Fagaras (53 km), Fagaras-Sighisoara (52 km), Sighisoara-Ogra (56 km), Ogra-Campia Turzii (36 km), Cluj Vest-Mihailesti (24 km) si Mihailesti-Suplacu de Barcau (76 km). Pentru toate aceste tronsoane trebuie gasite noi surse de finantare.

×