x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avalanşă pe Defileul Jiului! Traficul spre staţiunea Rânca a fost oprit

Avalanşă pe Defileul Jiului! Traficul spre staţiunea Rânca a fost oprit

09 Dec 2012   •   12:30
Avalanşă pe Defileul Jiului! Traficul spre staţiunea Rânca a fost oprit

Circulaţia rutieră este blocată pe Defileul Jiului, în judeţul Hunedoara, după ce în zonă s-a produs o avalanşă. Traficul a fost oprit şi pe drumul care duce spre staţiunea gorjeană Rânca.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj, Daniel Tică, a declarat că în jurul orei 11:30 pe Defileul Jiului, în judeţul Hunedoara, în apropierea oraşului Aninoasa, s-a produs o avalanşă, mai multe echipaje intervenind pentru a îndepărta zăpada căzută pe carosabil.

Şoferii au fost opriţi de filtre ale Poliţiei Rutiere la ambele capete ale Defileului, aceştia fiind nevoiţi să aştepte până când traficul va fi redeschis.

De asemenea, reprezentantul Poliţiei Gorj a precizat că nici pe drumul spre Rânca nu se poate circula, viscolul puternic troienind zăpada. Echipaje ale Poliţiei se află la baza muntelui pentru a-i opri pe şoferi.

×