x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Averea lui DIP - Stampila lipsa, cu bucluc

Averea lui DIP - Stampila lipsa, cu bucluc

de Miruna Pasa Petru    |    15 Mar 2006   •   00:00
Averea lui DIP  - Stampila lipsa,  cu bucluc

Deputatul PSD Dan Ioan Popescu a sustinut ieri, la primul termen al procesului civil in care i se verifica legalitatea averii, ca suma de 46 de miliarde de lei, considerata nejustificata, este dovedita prin acte de care nu s-a tinut cont.

Deputatul PSD Dan Ioan Popescu (foto) a sustinut ieri, la primul termen al procesului civil in care i se verifica legalitatea averii, ca suma de 46 de miliarde de lei, considerata nejustificata, este dovedita prin acte de care nu s-a tinut cont.
Potrivit fostului ministru al Economiei, Comisia Speciala de Cercetare a Averii nu a luat in considerare documente bancare, ce ar justifica 40 de miliarde de lei, pentru ca lipsea o stampila. El a explicat ca, in anul 2001, a vandut actiunile unei societati si a depus suma obtinuta, un milion de dolari, in banca, la cursul de 26.000 de lei/dolar. In 2004, datorita modificarii cursului valutar, suma de un milion de dolari (26 de miliarde de lei la data depunerii) a ajuns sa echivaleze cu aproximativ 40 de miliarde de lei. Bani neluati in calcul pentru ca lipsea stampila, a spus deputatul. Avocatii politicianului au sustinut insa ieri ca stampila cu pricina nu era necesara.

CARIERA AFECTATA. Despre ceilalti bani "cercetati", deputatul a spus ca provin din venituri dobandite de sotia sa ori din inflatie, aspecte neglijate pana acum. Dan Ioan Popescu s-a declarat dispus sa suporte rigorile legii, daca va fi gasit vinovat, asa cum a respectat si sechestrul instituit de Comisie pe opt terenuri si un apartament din averea sa si a sotiei. El a sustinut ca acest proces ii afecteaza cariera politica, dar ca "raul cel mare il fac unii colegi din partid si faptul ca unii frustrati considera ca trebuie sa foloseasca aceasta ocazie impotriva mea".

×
Subiecte în articol: observator