x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avion cu destinaţia Roma, întors pe Otopeni după ce a lovit o pasăre

Avion cu destinaţia Roma, întors pe Otopeni după ce a lovit o pasăre

01 Aug 2010   •   00:00

O cursă Alitalia cu destinaţia Roma s-a întors la sol, aseară, pe aeroportul Otopeni, după ce aeronava a lovit o păsare. Din fericire, nu au fost victime, iar pasagerii au fost cazaţi la un hotel, urmând ca în această dimineaţă să ajungă la destinaţie.



La câteva minute de la decolare, cursa Alitalia care plecase de pe Otopeni cu destinaţia Roma a fost întoarsă din drum. Se pare că la mai puţin de un minut de la decolare o pasăre s-ar fi izbit de avion.

Zborul a fost amânat pentru dimineaţă, iar pasagerii au fost transportaţi de către compania aeriană la un hotel în apropierea aeroportului.

Din fericire, alte incidente nu au avut loc, însă oamenii s-au ales cu o sperietură.

×
Subiecte în articol: observator