Instanta supremă judecă în aceste momente recursurile declarate împotriva arestării de alţi 15 vameşi şi poliţişti de frontieră acuzaţi de corupţie.
La debutul şedinţei de judecată, după consultările faţă-n-faţă dintre inculpaţi ţi avocaţi, preşedintele completului i-a întrebat pe cei 15 inculpaţi, începând cu Cojocaru Vasile, dacă vor să dea declaraţie, având în vedere faptul că până acum, marea parte a inculpaţilor s-a prevalat de dreptul la tăcere. Răspunsurile au venit rând pe rând trase la indigo: “N-am nimic de declarat!”. Cu o singură excepţie care a sunat aşa: “Îmi menţin declaraţiile date până acum!”. S-a pornit apoi tăvălugul pledoariilor avocaţilor. Apărătorul inculpatului Sorin Chirculescu a cerut instanţei supreme, chiar dacă excede competenţei, să se aplece şi asupra fondului şi să contate că “deşi vameşii şi poliţiştii de forntieră arestaţi sunt acuzaţi de aderare la un grup de crimă organizată, DNA nici în referat, nici în dosar nu spune cine a constituit grupul, cine e liderul lui, cine sunt membrii, nici nu se arată continuitatea grupului în timp”. “Dacă nu avem grup infracţional organizat, atunci nu avem nici aderare", a spus avocatul lui Chirculescu.
Stire in curs de actualizare...