x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avocatul lui Cristian Pomohaci: „Nu am de ce să nu cred că această hotărâre a Bisericii este dreaptă”

Avocatul lui Cristian Pomohaci: „Nu am de ce să nu cred că această hotărâre a Bisericii este dreaptă”

12 Dec 2017   •   22:03
Avocatul lui Cristian Pomohaci: „Nu am de ce să nu cred că această hotărâre a Bisericii este dreaptă”

Mihai Gâdea a prezentat în emisiunea „Sinteza Zilei” documente cheie din dosarul bisericii întocmit în cazul fostului preot Cristian Pomohaci.

Invitat în emisiune, avocatul fostului preot, Daniel Ionașcu a venit cu precizări:

„Un om așa se judecă de către insituțiile de resort, în cazul clericilor de către Consistoriul bisericesc în stadiile pe care le conferă dreptul canonic și de abia apoi putem spune cititând hotărârea. Nu avem dreptul să ne pronunțăm anterior.(...). Eu nu l-am apărat în acest proces de natură canonică. Nicio virgulă din acest dosar nu îmi aparține, cred că Biserica și Consistoriul de fond a avut o elaborată activitate, revenirea a Consistoriului Mitropolitan constituie un act de dreptate canonic. Nu s-a mai putut spune că nu s-a întâmplat. Oricine a vrut să depună mărturie, a putut veni. Părintele a venit și și-a ținut pledoaria. (...) Nu am de ce să nu cred că această hotărâre este dreaptă”, a declarat avocatul lui Pomohaci.

Pe 27 iulie, Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia a hotărât ca preotul Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul General pentru că ar fi încercat să corupă sexual un minor de 17 ani, să fie dat afară din preoție. „În urma judecării cazului părintelui Pomohaci, Consistoriul Eparhial s-a pronunțat și a hotărât caterisirea părintelui Cristian Pomohaci. Aceasta înseamnă pierderea preoției pentru totdeauna și a posibilității de a ocupa un post în activitățile bisericești. Nu va mai putea îmbrăca haina preoțească. (…) Decizia a fost aprobată de ÎPS Irineu, este executorie, dar poate fi atacată în termen de 15 zile la mitropolit”, a spus reprezentantul Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia

Pomohaci a făcut apel, care a fost judecat de Consistoriul Mitropolitan din cadrul Mitropoliei Ardealului pe 5 octombrie. La rândul său, acesta a dispus definitiv ”destituirea din slujirea clericală” a lui Cristian Pomohaci. ”Sarcina preoţiei, cu toate exigenţele ei morale, dogmatice şi canonice, este prea greu de purtat pentru Cristian Pomohaci”, susţin reprezentanţii bisericeşti care afirmă că, astfel, Pomohaci se va putea ocupa de ”problemele juridice din instanţele civile, fără implicarea Bisericii. Aplică fostului preot Cristian Dorin Pomohaci sancţiunea: depunerea (destituirea) din slujirea clericală (pierderea dreptului de a săvârşi lucrări sfinte, de a purta ţinuta clericală şi de a se împărtăşi în altar; cel destituit nu mai este cleric, ci are statut de teolog laic, cu posibilitatea de a desfăşura activităţi social-filantropice, culturale, educaţionale sau de a fi cântăreţ, după caz; activitatea şi conduita sa vor fi evaluate anual de Chiriarh)”, este hotărârea Consistoriului Mitropolitan.

În plus, dosarul în care preotul Cristian Pomohaci din judeţul Mureş este cercetat pentru că ar fi încercat să corupă sexual un minor a fost preluat de Parchetul General, după ce iniţial a fost deschis de procurorii de la Parchetul Tribunalului Târgu Mureş. Potrivit procurorilor, în acest dosar se fac cercetări pentru racolarea minorilor în scopuri sexuale.  Fapta se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

×
Subiecte în articol: cristian pomohaci