x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avocatul lui Dan Șova și Ovidiu Tender, împușcat la o partidă de vânătoare

Avocatul lui Dan Șova și Ovidiu Tender, împușcat la o partidă de vânătoare

de Antena 3    |    03 Dec 2016   •   20:16
Avocatul lui Dan Șova și Ovidiu Tender, împușcat la o partidă de vânătoare

Avocatul Veronel Rădulescu, în vârstă de 56 de ani, din judeţul Vâlcea, cunoscut ca apărător al lui Dan Şova, Paul Lambrino sau Ovidiu Tender, a fost transportat, sâmbătă după-amiază, cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, după ce a fost împuşcat în umăr la vânătoare, anunță Mediafax.

„Este vorba despre descărcare accidentală a armei, în urma căreia un bărbat, în vârstă de 56 de ani, cu domiciliul în judeţul Vâlcea, a fost împuşcat în umărul drept. La faţa locului s-au deplasat colegii de la Biroul de Arme, Explozivi şi substanţe periculoase pentru a stabili cu exactitate cum s-au petrecut lucrurile”, a declarat comisarul şef Claudia Radu.

Potrivit reporterului Antena 3, avocatul a fost transportat la spital cu un elicopter SMURD și este conștient și în stare stabilă.

×
Subiecte în articol: Veronel Rădulescu