Fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, aflat în detenţie din 21 mai, după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri Becali-MApN, ar putea fi eliberat condiţionat, potrivit Mediafax. Cererea lui în acest sens a fost admisă de Judecătoria Găeşti.
Decizia Judecătoriei Găeşti a fost atacată cu recurs de procurori la Tribunalul Dâmboviţa, a cărui hotărâre va fi definitivă în acest caz.
Cererea lui Babiuc a fost formulată în condiţiile în care el are 75 de ani, iar Codul penal prevede ca bărbaţii condamnaţi în vârstă de cel puţin 60 de ani pot fi eliberaţi condiţionat după executarea unei treimi din durata pedepsei, în cazul în care au primit o pedeapsă de cel mult 10 ani.
Babiuc a fost întemniţat în 21 mai, el fiind încarcerat mai întâi la Penitenciarul Rahova, apoi transferat la Jilava şi, ulterior, la Penitenciarul Găeşti. În iulie, instanţa a decis că fostul ministru al Apărării poate executa pedeapsa în regim deschis. Alături de Babiuc, în dosarul schimbului de terenuri au fost condamnaţi de instanţa supremă, în 20 mai, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină.