În această dimineaţă a început construcţia singurei biserici de gheaţă din România. Ea este ridicată lângă hotelul de gheaţă, la peste 2.000 de metri altitudine, la Bâlea Lac, în judeţul Sibiu.
"Încercăm să terminăm biserica de gheaţă în cel mai scurt timp posibil. Azi este prima zi în care ne-am apucat de construcţie. Nu credem că va fi gata de Bobotează, însă construcţia dorim să o sfinţim cu ajutorul preoţilor. Ca şi în anii precedenţi, în biserica de gheaţă se vor putea oficia slujbe de botez şi cununie", a precizat Leo Klingeiss, responsabilul proiectului, citat de Agerpres. Ridicarea bisericii de gheaţă de la Bâlea a fost întârziată în acest an din cauza căldurii. Practic, zidarii taie bucăţi de gheaţă din Lacul Bâlea, pe care le transportă cu ajutorul unor sănii. La final, construcţia de gheaţă va avea o înălţime de cinci metri şi o suprafaţă de aproximativ zece metri pătraţi.
Biserica de gheaţă de la Bâlea Lac va avea caracter ecumenic şi va fi deschisă gratuit tuturor vizitatorilor, indiferent de religie. La Bâlea Lac se poate ajunge cu maşina din DN1 până la Bâlea Cascadă, după care se urcă cu telecabina, şoseaua - Transfăgărăşanul - fiind închisă. La Bâlea Lac telecabina circulă în funcţie de starea vremii, existând riscul ca turiştii să nu poată coborî din cauza vântului puternic.
Traseele de creastă din Munţii Făgăraş, de la Bâlea Lac, sunt închise de salvamontişti din cauza pericolului de avalanşe. Practic, la Bâlea Lac turiştii pot schia şi se pot bucura de cele trei cabane şi unicul hotel de gheaţă. Stratul de zăpadă la Bâlea Lac era, luni, de 110 centimetri, iar riscul de producere de avalanşe foarte mare, gradul patru pe o scară de la unu la cinci.
Citește pe Antena3.ro