x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Balizele ucrainene raman tot in malul romanesc

Balizele ucrainene raman tot in malul romanesc

09 Sep 2004   •   00:00

Ucrainenii au amplasat balize de semnalizare la numai 10 metri de malul romanesc al bratului Chilia al Dunarii. Aceasta actiune incalca flagrant tratatul incheiat intre Romania si Ucraina, intrat in vigoare in acest an. Saptamana viitoare vor avea loc discutii in cadrul Comisiei mixte romano-ucraineana pe tema acestor balize.

EDUARD PASCU, ALEXANDRU NASTASE

Virgil Munteanu, guvernatorul Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, a atras atentia, in timpul sedintei de marti a Comisiei Operativ-Consultative a judetului Tulcea, asupra faptului ca ucrainenii au amplasat balize luminoase pe Dunare, pe bratul Chilia Veche, la o distanta de 10 metri de malul romanesc, informeaza Rompres.

"Din punctul meu de vedere, aceste balize impiedica desfasurarea in bune conditii a activitatii de pescuit", a explicat guvernatorul Munteanu. Pe de alta parte insa, Gheorghe Ftadeev, directorul sectiei Siguranta Cailor Navigabile din cadrul Autoritatii Navale Teritoriale din Tulcea, a declarat ca "amplasarea balizelor ucrainene este benefica activitatii navale", iar inspectorul-sef al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera, Doru Axinte, a sustinut ca nu se poate pronunta asupra chestiunii, "deoarece balizele marcheaza senalul navigabil, iar aceasta nu este o problema care sa tina de Politia de Frontiera".

DISPRET. Problema este departe de a fi rezolvata. Conform tratatului incheiat cu Ucraina si intrat in vigoare in luna aprilie a acestui an, orice actiune de acest gen trebuia anuntata partii romane cu cel putin 20 de zile inainte. Articolul 35 al Tratatului spune: "Trecerea frontierei de stat de catre persoanele care intretin caile ferate, soselele sau alte instalatii care traverseaza frontiera de stat, precum si de catre acele persoane care efectueaza lucrari pe apele de frontiera se va reglementa prin acorduri separate". Ei bine, ucrainenii nu numai ca nu s-au sinchisit sa faca acest lucru, ba, mai mult, au aruncat balizele de semnalizare la 10 metri de malul nostru. "Este posibil ca acele balize sa marcheze senalul navigabil, lucru care ar fi foarte bun. Dar noi nu stim daca intr-adevar trece pe acolo senalul navigabil. Este posibil ca la cativa metri de baliza, in interiorul senalului, sa fie un banc de nisip care sa impotmoleasca orice nava. Atat timp cat balizajul s-a facut fara cunostinta autoritatilor romane in domeniu ne putem astepta la orice din partea partii urcrainene", spun surse din cadrul Autoritatii Navale Teritoriale Tulcea. "Aceasta miscare ar putea fi mai periculoasa decat scufundarea intentionata a navei Rostok", mai spun surse din cadrul Politiei de Frontiera.

DISCUTII. Surse din cadrul Politiei de Frontiera ne-au declarat: "Balizele care se afla la 10 metri de malul romanesc reprezinta de fapt semnalizarea ca in acea zona dragele ucrainene efectueaza operatiuni de decolmatare a Dunarii si implicit de adancire a senalului navigabil. Sunt puse acolo pentru siguranta navigatiei. Saptamana viitoare se va intruni comisia mixta si se vor lua in discutie aceste balize. Avand in vedere ca Politia de Frontiera reprezinta statul la granita tarii, orice actiune transanta a noastra pe aceasta tema poate crea tensiuni diplomatice, chiar daca ei au incalcat Tratatul de bunavecinatate." Aceleasi surse au mai spus ca Presedintia a interzis orice actiune care sa creeze tensiuni pe granita de est a Romaniei.

DOVADA

Reporterii Jurnalului National au ajuns saptamana trecuta la locul in care ucrainenii si-au ancorat dragile la cativa metri de malul romanesc. In acest moment, navele lucreaza zi si noapte, executand dragari de langa insula Maican si pana in amonte de Chilia Veche. Draga principala are una dintre ancore la nici 10 metri de malul romanesc, in vreme ce, la cateva sute de metri, o baliza de semnalizare indicand kilometrul 36,5 este asezata la doar 4 metri de tarm, in apele teritoriale romanesti. Pescarii locului spun ca solutii s-ar gasi, cea mai simpla fiind inchirierea unei nave care sa indeparteze balizele si ancorele ucrainenilor, insa nimeni nu pare interesat sa ia vreo masura. Si asta in conditiile in care, cu doar cateva luni in urma, un pescar roman, ramas in deriva pe bratul Chilia si ajuns in malul ucrainean, a fost incarcerat mai multe zile de granicerii statului vecin.
×
Subiecte în articol: observator metri frontieră malul