Deunăzi, am sunat la Consiliul Judeţean Mehedinţi, ca să mai aflu despre una, despre alta. Adică ce se mai întâmplă prin „felia” acestei instituţii. Printre alte evenimente, mi s-a vorbit şi despre Balul Izmenelor, aflat, ehei, la a XV-a ediţie. Recunosc că, deşi poate alte subiecte erau mai importante, am vrut să aflu mai multe despre acest bal al izmenelor. Mi-am imaginat, trebuie să recunosc, tot felul de scenarii, legate de izmenele care izbesc auzul. Numai că, deşi evenimentul poartă un nume oarecum hilar, Balul Izmenelor, evenimentul în sine este bine intenţionat şi aducător de distracţie printre participanţi. În fapt, sătenii din comuna Iloviţa, găsesc, prin această manifestare, prilej de a-şi scoate din lăzi costumele populare – care, pe parte bărbătească includ şi izmene - şi a participa cu ele la o paradă. Cele mai deosebite costume sunt apreciate şi premiate de organizatori. Scopul sărbătorii este de a propulsa tradiţiile ţăranilor din vechime în conştiinţa şi sufletul tinerilor de azi, cu mesajul că trebuie să le păstreze şi să le ducă mai departe. Şi, dacă de la an la an participarea este mai intensă, se poate spune că organizatorii reuşesc să insufle tineretului faptul că sunt ţărani şi trebuie să nu-şi uite rădăcinile.