UPDATE 14:20 - Declaratiile lui Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene:
- Angajamentele luate de Romania trebuie puse in aplicare, in interesul cetatenilor sai. Am solicitat realizarea a unui nou raport pana la sfarsitul anului. In acest raport vom vedea daca ingrijorarile noastre legate de lege si de CCR au fost rezolvate
- Peste 90% dintre romani vad pe termen scurt coruptia ca fiind o problema majora a justitiei, avem nevoie de un sistem juridic mai solid pentru a realiza un mediu economic favorabil investitiilor
- Suntem convinsi ca romanii sunt angajti in respectarea statului de drept si a democratiei
- Romania a facut un pas inapoi de pe buza prapastiei, dar nu a ajuns la finalul acestui proces. Raportul MCV recunoaste ca s-au inregistrat progrese in ultimii cinci ani, dar contine si recomandari pentru a finaliza reforma
- Am subliniat in discutia cu Victor Ponta ca implementarea rapida a recomandarilor din MCV este in interesul romanilor
- Doresc sa-i recunosc meritele premierului Romaniei. Ministrul Ponta a reactionat imediat la solicitari si a fost de acord sa puna in aplicare toate recomandariile CE
- Prevederile Curtii Constitutionale nu pot fi schimbate peste noapte
- Politicienii nu trebuie sa incerce sa-i intimedeze sau sa-i atace pe judecatori inaintea deciziilor. Evenimenetele din ultima perioada ne-au zdruncinat increderea
- In ultimele trei saptamani evenimenetele din Romania au fost un motiv de ingrijorare pentru Comisie. Lupta politica nu poate justifica calcarea in picioare a principiilor democratice esentiale.
Comisia Europeana va definitiva astazi textul raportului privind Mecanismul de Cooperare si Verificare (MCV) pe Justitie referitor la Romania, dupa ce va fi analizat punct cu punct raspunsul Guvernului de la Bucuresti referitor la cele 11 probleme ridicate de Comisia Europeana.
"In acest moment, nu am facut o analiza punct cu punct a raspunsului. Salutam faptul ca Romania a raspuns la solicitarile noastre. Vom analiza raspunsul Romaniei, iar raspunsul politic al Comisiei va fi inclus in raportul MCV pe care il vom prezenta maine", a declarat Frederic Vincent, un purtator de cuvant al Comisiei Europene, in briefingul de presa zilnic al CE.
Potrivit acestuia, Colegiul comisarilor europeni se va reuni, in aceasta dimineata, intr-o sedinta in care va analiza punct cu punct raspunsul trimis de Guvernul de la Bucuresti, iar concluziile vor fi inserate in textul raportului MCV. Ulterior, acesta va fi prezentat la ora 13:00, ora Bruxelles-ului (ora 14:00, ora Romaniei).
Frederic Vincent a confirmat ca presedintele Jose Manuel Barroso a primit luni raspunsul detaliat din partea premierului Victor Ponta referitor la cele 11 puncte ridicate de Comisia Europeana.
Comisia Europeana recomanda ca Guvernul si institutiile cheie din Romania sa isi demonstreze angajamentul fata de pietrele de temelie indispensabile ale statului de drept si independentei justitiei, printr-o serie de "pasi urgenti", conform proiectului raportului CE privind MCV obtinut de Mediafax.
Conform proiectului, CE face o serie de recomandari care vor rezuma reformele specifice de care este nevoie pentru a se mentine progresul inregistrat sub MCV.
In plus, Comisia Europeana ar putea adopta in acest an un nou raport MCV privind Romania care sa analizeze daca ingrijorarile legate de respectarea statului de drept si independenta justitiei au primit raspuns adecvat, precum si daca este respectata separatia puterilor in stat.
"Avand in vedere incertitudinile actuale, Comisia va adopta un nou raport in cadrul MCV privind Romania pana la sfarsitul anului 2012. In acest raport se va constata daca ingrijorarile exprimate privind respectarea statului de drept si independenta sistemului judiciar au primit raspuns adecvat si daca respectarea principiului democratic al separarii puterilor in stat a fost restabilita. Comisia va monitoriza progresele cu atentie, prin intermediul unor misiuni regulate, dar si printr-un dialog strans cu autoritatile din Romania si din statele membre", se arata in proiectul raportului.
Basescu: Raportul MCV ar fi permis intrarea in Schengen daca nu aparea partea noua
Presedintele suspendat Traian Basescu a declarat ca raportul pe MCV al Comisiei Europene este unul bun in ceea ce priveste progresele din domeniul justitiei si ar fi permis aderarea Romaniei la Schengen, daca nu ar fi aparut noua parte legata de problemele de functionare a statului de drept.
"Raportul pe MCV este bun, ne-ar fi permis intrarea in Schengen. Va rog sa ma credeti ca a fost unul dintre obiectivele majore. Nu amestecati ce au facut oamenii acestia in trei zile cu munca de cinci ani. Si atunci trateaza acea problema separat cu exprimarea sperantei ca problema de restabilire a functionalitatii statului de drept se va face. Este un lucru extrem de important, pentru ca m-as fi simtit rau eu daca toata munca aceasta de cinci ani a justitiei, nu a mea, nu ar fi fost recunoscuta. Nu putem spune ca mai avem aceeasi justitie ca la intrarea in UE, in 2007. Justitia a inceput sa arate altfel, sa miste altfel, sa chestioneze altfel dosarele si a fost nedrept sa fie o amestecatura. Ponta si Antonescu, ei au creat aceasta noua parte a raportului legata de functionarea statului de drept pe care noi nu o aveam. Nimeni nu punea sub indoiala criteriile de la Copenhaga in ceea ce priveste absorbtia lor in functionarea statului roman", a declarat Basescu, ieri, la Romania TV.
El i-a acuzat pe premierul Victor Ponta si presedintele interimar Crin Antonescu de a fi pus in practica abordari specifice anilor '90 si au impins cu 10 ani in urma functionarea statului de drept in Romania.
Ponta, despre raportul privind MCV: Asta este justitia dupa Basescu
Premierul Victor Ponta a comentat raportul pe Justitie, ale carui concluzii au fost publicate marti. In opinia lui Ponta, marea problema a Romaniei nu este Comisia Europeana, ci ca romanii nu au incredere in justitie.
"Marea noastra problema nu este Comisia Europeana, ci ca romanii nu au incredere in justitie, ca procesele dureaza prea mult, sunt hotarari care denota o practica neunitara, avem in continuare mari probleme de infrastructura, cu numarul de dosare pentru fiecare judecator", a subliniat Ponta.
Totodata, a explicat ca monitorizarea pe justitie este un lucru pozitiv pentru Romania: "Consider ca pastrarea unui tip de monitorizare pe justitie este un lucru util si necesar, mai ales ca este vorba de raportul pe ultimii cinci ani: asta este justitia dupa 4 ani si 10 luni cu domnul Basescu si doua luni cu noi aflati la guvernare si Basescu presedinte.
Ceea ce sunt absolut convins este ca trebuie sa indeplinim in continuare conditiile cerute de Comisia Europeana, dar cel mai important lucru este sa facem un sistem de justitie benefic romanilor".