Presedintele Traian Basescu a declarat, astazi, la ceremonia de Ziua Drapelului National organizata in fata Cercului Militar National din Bucuresti, ca oamenii au uitat sa aiba in viata de zi cu zi ca referinta valorile nationale si trec pe langa tricolor "ca pe langa un stalp de iluminat".
"Daca te uiti pe strada, vezi oameni care trec pe langa tricolor ca pe langa un stalp de iluminat, este proba faptului ca am uitat sa avem in viata de zi cu zi ca referinta valorile noastre. Tricolorul trebuie purtat in suflet, eu acolo il am, este parte a sufletului meu", a afirmat seful statului.
"Suntem intr-un moment in care nu parem a intelege ca avem nevoie de solidaritate mai mult decat oricand. Istoria moderna a Romaniei consemneaza momente sublime de solidaritate, iar astazi este din nou un astfel de moment, un moment in care lumea se indreapta catre o perioada in care nu stie exact ce se va intampla si cum vor evolua lucrurile. Suntem intr-un moment de cumpana, in care solidaritatea este singura solutie pentru ca o tara sa treaca de momentele dificile ce ni le rezerva viitorul, iar singurul simbol care ne poate aseza pe toti la un loc este tricolorul", a mai spus Basescu.