x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Băsescu, despre Omar Hayssam: "Până la urmă or să ajungă toţi acasă"

Băsescu, despre Omar Hayssam: "Până la urmă or să ajungă toţi acasă"

10 Ian 2010   •   00:00
Băsescu, despre Omar Hayssam: "Până la urmă or să ajungă toţi acasă"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, răspunzând unei întrebări referitoare la situaţia lui Omar Hayssam, că "până la urmă or să ajungă toţi acasă". El a făcut declaraţia în acest sens în timp ce se afla la cumpărături într-un hypermarket bucureştean.



Întrebat de jurnalişti în legătură cu Omar Hayssam, Băsescu a răspuns: "Până la urmă or să ajungă toţi acasă".

Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (MJLC) a precizat, într-un comunicat de vineri, că nu a solicitat extrădarea lui Omar Hayssam pentru că nu a fost informat oficial de Biroul Naţional Interpol cu privire la localizarea acestuia în Siria sau pe teritoriul altui stat.

"Conform legislaţiei în vigoare, Ministerul Justiţiei poate solicita extrădarea unei persoane după ce aceasta este localizată/arestată în baza mandatului de urmărire internaţională emis, iar instanţa competentă pronunţă o încheiere motivată prin care constată îndeplinite condiţiile pentru a se solicita extrădarea", se arată în comunicatul MJLC, citat de Mediafax. Ministerul Justiţiei precizează că nu a fost informat oficial de către Biroul Naţional Interpol până la această dată cu privire la localizarea lui Omar Hayssam în Republica Arabă Siriană sau pe teritoriul altui stat.

În 5 mai 2009, Ministerul Justiţiei a transmis autorităţilor competente siriene, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, cererea de comisie rogatorie formulată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 8263 /2/2007, adică dosarul în care armatorul Mustafa Tartoussi şi alte persoane sunt judecate pentru fuga sirianului din România. Cauza a fost strămutată la Curtea de Apel Oradea.

"Până la acest moment, deşi s-au făcut reveniri la autorităţile siriene, prin MAE, nu s-a răspuns cererii de asistenţă menţionate", se mai arată în comunicatul Ministerului Justiţiei.

Procedura de extrădare între România şi Republica Arabă Siriană este reglementată, în prezent, de Convenţia între Republica Socialistă România şi Republica Arabă Siriană privind asistenţa juridică în materie civilă, familială şi penală Ratificată prin Decretul 70/1979, publicat în Buletinul Oficial nr 19 din 5 martie 1979.

Potrivit acestui tratat bilateral, părţile contractante se angajează să-şi predea reciproc, potrivit regulilor şi condiţiilor prevăzute în prezenta convenţie, în vederea urmăririi penale, judecării sau executării pedepsei, persoanele care se găsesc pe teritoriul uneia din cele două părţi contractante. Decizia în sensul extrădării sau nu a unei persoane din Republica Araba Siriana în România este luata exclusiv de autorităţile siriene după primirea cererii de extrădare.

Potrivit articolului 30 al tratatului în vigoare, prin excepţie, nu pot fi extrădate din Republica Arabă Siriană "persoanele care la data primirii cererii de extrădare sunt cetăţeni ai părţii solicitate".

"În vederea modernizării cadrului juridic bilateral, în anul 2009, Ministerul Justiţiei a răspuns solicitării MAE şi a elaborat un nou tratat de extrădare. Proiectul de tratat a fost înaintat pe cale diplomatică, prin intermediul MAE, părţii siriene şi vizează crearea unui cadru general în materia extrădării, şi nu o situaţie specifică. Ministerul Justiţiei nu a primit, până la acest moment, nici de la partea siriană, nici de la MAE, acceptul, obiecţii ori contrapropuneri cu privire la documentul înaintat", se arată în comunicatul MJLC.

Biroul de presă al Ministerului de Externe a comunicat, joi seară, că MAE a transmis autorităţilor siriene un proiect de tratat privind extrădarea, elaborat de Ministerul Justiţiei. Potrivit MAE, proiectul de tratat se află în prezent în analiza părţii siriene.

Traian Băsescu declara, în 16 noiembrie 2009, că vizita sa în Siria, din 2008, a avut ca obiectiv modificarea Acordului de extrădare între România şi Siria, pentru ca, la finalul acestora, Omar Hayssam să fie extrădat în România.

Omar Hayssam a fost condamnat în lipsă, definitiv, în 2008, la 20 de ani de închisoare, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hayssam este urmărit general naţional şi internaţional, în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel Bucureşti.

În 29 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a dispus o serie de adrese către Ministerul Justiţiei şi Interpol pentru a afla dacă Omar Hayssam este încarcerat în Siria. La acea dată, avocatul Ion Cazacu, care îl reprezintă pe Omar Hayssam în procesul armatorului Tartoussi, cu a cărui navă ar fi plecat sirianul din România, a adus în faţa instanţei o scrisoare despre care a spus că a primit-o de la tatăl lui Hayssam din Siria, în care se arată că acesta este închis de un an şi jumătate.

Totodată, avocatul a cerut audierea lui Omar Hayssam prin comisie rogatorie sau să îi fie permis să se deplaseze în Siria, dacă sirianul poate fi localizat, pentru a discuta cu acesta despre asiguarea apărării în acest dosar.

Instanţa a decis atunci să facă demersuri pentru a solicita autorităţilor siriene să confirme informaţia din scrisoare. Astfel, în 5 mai 2009 a fost trimisă solicitarea de comisie rogatorie către MAE.

La sfârşitul lunii noiembrie 2007, procurorii i-au trimis în judecată pe Mustafa Tartoussi, Mukhles şi Mahmoud Omar - pentru înlesnire a ieşirii din ţară a unei persoane despre care se cunoştea că este cercetată pentru fapte de terorism -, precum şi pe Omar Hayssam, sub aspectul comiterii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada 23-30 iunie 2006, Mustafa Tartoussi ar fi planificat şi înlesnit, împreună cu Mahmoud şi Mukhles Omar, ieşirea frauduloasă din România a lui Omar Hayssam, deşi cunoştea faptul că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unor acte de terorism prin organizarea şi finanţarea operaţiunii de răpire a trei jurnalişti români în Irak.

×
Subiecte în articol: observator