x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Băsescu: Nu abandonez doar pentru că vor să mă facă la Rahova coleg cu Adrian Năstase

Băsescu: Nu abandonez doar pentru că vor să mă facă la Rahova coleg cu Adrian Năstase

18 Iul 2012   •   19:04
Băsescu: Nu abandonez doar pentru că vor să mă facă la Rahova coleg cu Adrian Năstase

Presedintele suspendat, Traian Basescu, s-a declarat convins, miercuri seara, ca nu va pierde referendumul din 29 iulie, spunand ca are obligatia ca sef de stat ales sa mearga pana la capat si sa nu abandoneze doar pentru ca scriu unii ca vor sa il faca coleg la Rahova cu Adrian Nastase.

"Am obligatia sa merg pana la capat, nu vreau sa abandonez doar pentru ca scriu ei ca vor sa imi puna bratari pe la Rahova, sa ma faca coleg cu Adrian. De care sincer imi pare rau, dar asta e, toti avem o responsabilitate in fata legii", a spus Basescu, la dezbaterea organizata miercuri seara in curtea sediului Grupului pentru Dialog Social (GDS).

El a subliniat ca nu va pierde referendumul, raspunzand unei femei care anticipa ce evenimente "sumbre" vor avea loc dupa scrutinul din 29 iulie.

De asemenea, Basescu i-a spus lui Gabriel Liiceanu ca este relaxat in aceste zile pentru ca are sentimentul ca si-a facut datoria.

×