Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că nu poate accepta titlul de membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR). Băsescu a precizat că acordarea unui sediu şi promulgarea unei legi sunt obligaţii de serviciu care nu trebuie răsplătite cu titluri academice.
"Cu privire la propunerea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România ca preşedintele Traian Băsescu să devină membru de onoare, Administraţia Prezidenţială precizează că iniţiativa nu a primit acordul preşedintelui sau al instituţiei prezidenţiale", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Traian Băsescu a precizat că acordarea unui sediu şi promulgarea unei legi "sunt obligaţii de serviciu care nu trebuie răsplătite cu titluri academice".
"Preşedintele mulţumeşte membrilor AOSR pentru iniţiativa lor, dar din motivele expuse anterior nu poate accepta titlul de membru de onoare al AOSR", se mai precizează în comunicatul Preşedinţiei.