x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Băsescu – preşedintele copy paste. România şi SUA: prezidenţialităţi eşuate (III)

Băsescu – preşedintele copy paste. România şi SUA: prezidenţialităţi eşuate (III)

de Radu Toma    |    07 Dec 2012   •   17:12
Băsescu – preşedintele copy paste. România şi SUA: prezidenţialităţi eşuate (III)
Sursa foto: JULIEN WARNAND/EPA

Analiza prestaţiei prezidenţiale a lui Băsescu vreme de opt ani relevă că aceasta a avut o sursă de inspiraţie unică şi este copia fidelă a demersului lui George W. Bush, în primii săi şase ani la Casa Albă. În egală măsură, şochează asemănarea izbitoare a momentelor-cheie din mandatele celor doi preşedinţi şi “prieteni buni” (Bush, aprilie 2008, la Bucureşti), de la victoria electorală, şi până la erodarea completă, politică, publică şi morală, a celor două personaje, exact cu doi ani  înainte de finalul celui de al doilea mandat. Astfel,
   
1. În America, majoritatea vastă a americanilor a decis că Bush jr. a fost cel mai nepopular preşedinte din istoria ţării, cu cea mai slabă prestaţie dintre toţi cei 42 de precursori ai săi la Casa Albă. În mod absolut identic, cu un procentaj de popularitate chiar şi mai scăzut decât al fostului preşedinte american - 12% faţă de 19% - românii l-au clasificat pe Băsescu drept cel mai nepopular preşedinte din istoria de 37 de ani a prezidenţialităţii româneşti. Recent, “Washington Times” arăta că, sub Băsescu, majoritatea populaţiei s-ar întoarce în epoca lui Nicolae Ceauşescu, fostul lider comunist fiind favoritul nr. 1 al românilor în sondaje (53%), faţă de ceilalţi trei preşedinţi români de după 1990. Acelaşi ziar prestigios din capitala SUA consemna şi faptul că, la fel ca şi Bush jr., Băsescu a fost şi cel mai slab preşedinte din şirul celor patru preşedinţi ai ţării. În România ultimilor ani reformele democratice şi de liberalizare a pieţei au eşuat;  economia de piaţă a împământenit definitiv o cultură a corupţiei capitaliste; societatea, împărţită net între o elită bogată şi săraci, adică marea majoritate a populaţiei, este învrăjbită; au apărut nemulţumiri şi o reacţie negativă a majorităţii faţă de Uniunea Europeană, iar toate aceste fenomene negative, afirma “Washington Times”, s-au petrecut în timpul administraţiei Băsescu. Comenta astfel un cititor din România pe marginea celor apărute în gazeta americană: “Cu cât Băsescu va sta mai mult la Cotroceni, cu atât ratingul lui Ceauşescu va creşte continuu. În curând vom ajunge să se întâmple la fel şi cu Gh. Gh. Dej şi, de ce nu, pentru că el a plătit datoria de război a României în doar 14-15 ani şi i-a scos pe ruşi din ţară, România putând să se dezvolte economic după aceea, fără monitorizare străină şi să împrumute bani pentru a construi fabrici şi uzine, nu pentru a se distra cu ei o clică îmbogăţită peste noapte, în frunte cu preşedintele ţării” (sic!) ;
   
2. După 11 septembrie 2001, după pornirea războiului împotriva terorismului internaţional şi invazia şi eşecul din Irak, deci pe la începutul lui 2004, atunci când i-a înfruntat pe criticii săi, în absolut toate ocaziile Bush a repetat, de sute de ori, aceeaşi propoziţie: “Sunt un preşedinte în vreme de război” (I’m a war president, I’m a war president). Aceste cuvinte, crede publicistul american Gary Kamiya, au acţionat ca o vrajă, au avut un efect hipnotic asupra publicului, disperat ca America să-i găsească şi pedepsească grabnic pe vinovaţi, eventual pe autori, sau măcar pe cineva din spatele atentatelor, în orice caz să fie vorba de nişte islamici...
   
Pe de altă parte, pentru Băsescu media şi publicul românesc au consacrat expresia: preşedintele – jucător. Profund greşită. În lupta politică, Băsescu nu este un “preşedinte – jucător”. Nu se joacă. Este exact ca Bush. Băsescu a fost din primele sale clipe la Palatul Cotroceni un “preşedinte pentru stări conflictuale şi războaie”. A declanşat imediat confruntări externe cu lideri ai Uniunii Europene şi cu reprezentanţi ai Moscovei la Bruxelles; a trimis un număr ridicat de soldaţi români în Orientul Mijlociu – mai ridicat decât al tuturor celorlalţi est-europeni – pentru prima oară după 60 de ani, sub Băsescu, un soldat român a căzut într-un război deschis, în Irak, în aprilie 2006; a pornit conflicte interne cu toate celelalte ramuri ale puterii, cu propriul său prim-ministru, cu Parlamentul şi cu Justiţia; cu litera şi spiritul Constituţiei; cu opoziţia social-democrată sau liberală. A fost provocător, arţăgos, de multe ori a împins lucrurile la extrem, o bună perioadă de timp aceste tactici conflictuale i-au adus un câştig important de imagine la un public stresat, frustrat şi pus pe gâlceavă oriunde şi oricând, la piaţă, la volan, pe internet şi în cabina de votare. În esenţa lucrurilor şi păstrând proporţiile, la fel ca Bush, Băsescu a fost un “preşedinte în vreme de război”. Un război ticluit şi provocat de el însuşi – “Războiul românilor împotriva românilor”. În confruntarea politică din România, Băsescu a dovedit cu prisosinţă că “ucide” politic, cu sânge rece, în “execuţii” publice. “Execuţii” regizate de o media clientelară; de o justiţie aservită de la cele mai înalte niveluri, şi până la comandouri de tineri procurori trimişi la porţile oamenilor, să-i scoată din case şi să-i terorizeze, exact la fel după cum detaşamentele de asalt S.A., înfiinţate de Hitler, au terorizat oraşele şi satele Germaniei, în anii Reichului nazist; de servicii secrete strict controlate şi ele, a căror activitate principală şi ilegală este să scruteze îndeaproape populaţia şi să aducă dovezi “compromiţătoare” împotriva tuturor; în sfârşit, de tot felul de agenţii şi departamente, instrumente personale ale unui “preşedinte în vremea războiului românilor contra românilor”, de şantaj şi pentru întocmirea de dosare penale unor politicieni din opoziţie, oameni de afaceri care nu “cotizează”, lideri sindicali, publicişti importanţi etc. (va urma)
* Acest serial face parte din  volumul autorului, în curs de pregătire, cu titlul: Româno-Americana. 1972-2012

×
Subiecte în articol: traian basescu presedinte romania