Potrivit unor surse locale, preşedintele Traian Băsescu a ajuns sâmbătă, în jurul prânzului, în staţiunea Covasna, fiind cazat la vila de protocol.
Surse oficiale au precizat că şeful statului se află într-o vizită privată, alături de soţia lui, Maria Băsescu.
Cea mai recentă vizită a preşedintelui în zonă a avut loc în luna august, înaintea invalidării, de către Curtea Constituţională, a referendumului din 29 iulie, pentru demiterea preşedintelui.
Atunci, Traian Băsescu şi-a petrecut week-end-ul în judeţele Covasna şi Harghita, împreună cu soţia sa, Maria, vizitând Lacul Sfânta Ana şi Băile Balvanyos. Şeful statului a fost cazat atunci într-un hotel de patru stele din localitate, însă de această dată a preferat vila de protocol construită în timpul comunismului, dar pe care fostul dictator nu a vizitat-o decât o singură dată, în 1986.