x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bătaie cu săbii şi topoare într-un restaurant din Iaşi

Bătaie cu săbii şi topoare într-un restaurant din Iaşi

13 Ian 2013   •   14:00
Bătaie cu săbii şi topoare într-un restaurant din Iaşi

Douăsprezece persoane din Iaşi sunt cercetate de poliţişti, pentru distrugere, ultraj şi lovire, după ce s-au bătut cu săbii şi topoare într-un restaurant din municipiu, provocând distrugeri, relatează Mediafax.

Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un restaurant ieşean din cartierul Nicolina.
În jurul orei 4.30, o persoană a sunat la 112 şi a anunţat că mai mulţi bărbaţi s-au luat la bătaie cu săbii şi topoare în localul respectiv.
În urma scandalului, două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital, dar fără a necesita internare.
La faţa locului au ajuns zeci de poliţişti, mascaţi şi agenţi ai unei firme de pază, însă o parte dintre cei implicaţi în scandal plecaseră deja din local.
Proprietarul restaurantului susţine că forţele de ordine ar fi intervenit târziu şi că localul a suferit distrugeri importante.
Reprezentanţii Poliţiei ieşene neagă că s-ar fi intervenit cu întârziere, în condiţiile în care primele forţe de ordine ar fi ajuns la faţa locului la câteva minute după primirea apelului la 112.
 

×
Subiecte în articol: batai sabii topoare restaurant iasi