x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Benzinăriile din toată ţara riscă blocarea activităţii

Benzinăriile din toată ţara riscă blocarea activităţii

15 Ian 2011   •   13:42
Benzinăriile din toată ţara riscă blocarea activităţii
146682-benzinariile-din-toata-tara-risca-sa-se-blocheze-din-cauza-protestului-soferilor-86216.jpgBenzinăriile din toată ţara riscă să se blocheze sub presiunea şoferilor alarmaţi de creşterea preţurilor la combustibili. Vineri seară, ei s-au aşezat la cozi şi, aşa cum ne-au obişnuit, au alimentat maşinile cu doar câţiva litri, după care au plătit cu mărunţiş. Şoferii susţin că nu se vor opri aici cu protestele.    

Arad, Baia Mare, Buzău, Cluj, Craiova, Deva, Iaşi, Reşiţa şi Tulcea sunt doar câteva din oraşele care s-au alăturat, vineri seară, protestului faţă de creşterea preţului combustibilului.

Şoferii au alimentat de numai câţiva lei şi au plătit doar cu mărunţiş.

Protestul va continua şi în zilele viitoare, pe 17, 18 şi 19 ianuarie. Va căpăta însă o nouă formă. Prin intermediul mesajelor pe internet, şoferii se îndeamnă ca în zilele respective să nu mai alimenteze deloc.

×