Anghel Sandu, zis Bercea Mondial, şi Mircea Băsescu au fost aduşi, astăzi, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Fratele preşedintelui va fi audiat în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. Totodată, la DNA a ajuns şi Marian Căpăţînă, cel care ar fi intermediat mita în dosarul Mircea Băsescu - Bercea Mondial.
Întrebat dacă a adus cravata cu care l-a înregistrat pe fratele preşedintelui şi telefoanele mobile, Bercea Mondial a spus că da.
La DNA se află şi avocatul familiei Bercea, Pavel Abraham, care a explicat că deocamdată au loc activităţi de urmărire penală. De asemenea, a adăugat Abraham, va fi ascultat Sandu Anghel şi fiica acestuia, Izaura, şi se vor stabili obiectivele unei expertize a înregistrărilor care au fost făcute, relatează Agerpres.
Tot astăzi, la DNA s-a prezentat şi Izaura Anghel, fata lui Sandu Anghel, pentru a fi audiată în dosarul în care a fost arestat Mircea Băsescu. Ea a declarat că a venit în calitate de martor şi că o să spună adevărul. Înainte de a intra în sediul DNA, Izaura Anghel a primit un apel pe telefon şi le-a spus jurnaliştilor că este tatăl ei.