x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bercea Mondial: Sacii cu bani ajungeau la Traian Băsescu. Pavel Abraham: Bercea are multe de spus faţă de multe persoane importante

Bercea Mondial: Sacii cu bani ajungeau la Traian Băsescu. Pavel Abraham: Bercea are multe de spus faţă de multe persoane importante

25 Sep 2014   •   09:17
Bercea Mondial: Sacii cu bani ajungeau la Traian Băsescu. Pavel Abraham: Bercea are multe de spus faţă de multe persoane importante
UPDATE 10:24 - Avocatul Pavel Abraham a afirmat azi, la Piteşti, că Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, are de spus multe lucruri despre multe persoane importante pe care le-a cunoscut, dar unele dintre afirmaţiile sale ar trebui mai întâi să fie probate.

"Are extraordinar de multe de spus, foarte, foarte multe lucruri faţă de foarte multe persoane. Este un om complex, cu o pregătire şcolară redusă, dar cu o dotare nativă deosebită şi care ştie să cultive relaţiile cu personalităţi. (...) Pentru aceasta a recurs la diferite activităţi, unele apreciate ca legale, altele ca ilegale, dovadă că răspunde pentru unele, dar există şi o dreptate a lui, după părerea mea, care nu trebuie negată, chiar dacă uneori trebuie să ne îndoim de anumite aprecieri", a declarat Abraham.

Referitor la afirmaţia clientului său, potrivit căreia banii pe care i-a dat lui Mircea Băsescu ar fi ajuns la Traian Băsescu, avocatul a apreciat că este vorba de o acuzaţie deosebit de gravă, care însă poate fi luată în considerare doar dacă este susţinută de probe.

"Sunt fapte care, după părerea mea, dacă sunt reale, deosebit de grave, sensibile, şi nu aş vrea să plasez o vinovăţie asupra domnului preşedinte sau a oricui altcuiva. Dacă faptele sunt reale, atunci ne vom strădui să le probăm în instanţă, dacă nu, vor rămâne în această formă, aşa cum opinia publică le-a perceput. (...) Nu aş putea să precizez o sumă, m-aş referi doar la sumele pe care le-a vehiculat, cele două milioane de care a afirmat la un anumit moment şi acum la sacii de bani. Sigur, dânsul face aprecieri de acest fel, că sumele sunt foarte mari, care au fost date. Dar asta trebuie dovedit. (...) Cu experienţa pe care o am, există o doză de credibilitate în foarte multe lucruri", a mai spus Pavel Abraham.



.........................................................



Atac dur la preşedintele României. Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a declarat, în această dimineaţă, înainte de a intra în sala de judecată, că "sacii cu bani" pe care susţine că i-a dat lui Mircea Băsescu ajungeau, de fapt, la şeful statului.

Întrebat de jurnalişti pentru cine erau sacii cu bani, Bercea Mondial a răspuns că erau pentru Traian Băsescu: "Pentru Băsescu. Pentru Traian, nu pentru Mircea. Ce, el nu ştie?", a spus Bercea.

Curtea de Apel Piteşti judecă azi contestaţia depusă de Bercea Mondial la măsurile magistraţilor în dosarul în care este acuzat că a încercat să mituiască un gardian de la Penitenciarul Colibaşi.

Sandu Anghel a fost adus în faţa instanţei şi marţi, unde a  făcut scandal încă de când a fost dat jos din dubă. Acesta a lansat acuzaţii extrem de grave. "Ăsta-i un şantaj al lui Băsescu să nu fac denunţul, sacii de euro care mergeau în port la Constanţa. Mi-a astupat gura cu scandalul ăsta", spunea Bercea Mondial.

Sandu Anghel a fost condamnat definitiv de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 8 ani şi 9 luni închisoare pentru tentativa de omor calificat, după ce în 2011 şi-a înjunghiat unul dintre nepoţi, pe Ionuţ Anghel, în urma unei altercaţii care a avut loc într-un bar din oraşul Drăgăneşti-Olt. El îşi execută pedeapsa în Penitenciarul Colibaşi.

×