x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bihor: Şapte persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre două microbuze

Bihor: Şapte persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre două microbuze

24 Ian 2010   •   00:00

Cinci persoane au fost intrenate în spital, în această dimineaţă, după ce microbuzele în care se aflau s-au izbit frontal, pe DN 1, în localitatea Lugaşu de Jos din judeţul Bihor. Alte două persoane, rănite uşor în urma accidentului, au refuzat internarea.



Şoferul unui microbuz înmatriculat în Italia, cu şapte pasageri la bord, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat pe contrasens, unde autovehiculul său s-a izbit violent de un microbuz înmatriculat în Iaşi. „Microbuzul cu cei şapte călători mergea spre Italia. Şoferul a intrat pe contrasens şi s-a izbit violent de un alt microbuz, înmatriculat în judeţul Iaşi. Poliţiştii de la Serviciul Rutier au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului”, a declarat inspectorul principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, citat de replicaonline.ro. Cinci dintre pasagerii aflaţi în microbuzele implicate în accident au ajuns la spital. „O victimă este în stare mai gravă, având o fractură deschisă la nivelul gambei. Alte şase persoane au suferit traumatisme minore, iar două dintre acestea au refuzat internarea”, a declarat medicul Hadrian Borcea, coordonatorul SMURD Bihor. Victimele au ajuns la Spitalul Judeţean din Oradea şi la Spitalul Municipiul Aleşd. Traficul pe DN1, în zona respectivă, s-a desfăşurat cu greutate, pe un singur fir, timp de jumătate de oră.

×
Subiecte în articol: observator