x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bijuteriile, trecute la secret

Bijuteriile, trecute la secret

de Aniela Nine    |    12 Mai 2010   •   00:00

Senatorii din comisia juridică şi cea pentru drepturile omului au decis ieri că declararea bijuteriilor, a obiectelor de artă şi cult şi a tablourilor să nu se mai facă în declaraţiile de avere publice care vor fi postate pe site-urile instituţiilor.

Aceste bunuri ar urma să fie trecute numai în declaraţia de avere confidenţială, pe care o vor putea analiza numai inspectorii ANI. Decizia a fost luată la propunerea senatorului UDMR Gyorgy Frunda, care a invocat în susţinerea amendamentului său faptul că acestea sunt considerate "bunuri de natură intimă". Cu şase voturi pentru, două împotrivă şi trei abţineri, propunerea lui Frunda de a secretiza bijuteriile, tablourile şi obiectele de cult a fost adoptată.

Un alt amendament iniţiat tot de udemeristul Frunda şi adoptat de comisii stabileşte că sesizarea ANI făcută "cu rea-credinţă" de cineva atrage după sine răspunderea juridică a persoanei care a făcut-o. Şi tot printr-un amendament al lui Gyorgy Frunda, senatorii au desfiinţat comisiile de cercetare care se constituiau pe lângă fiecare curte de apel şi care ar fi urmat să sesizeze instanţa dacă ar fi constatat, în urma propriilor cercetări, că rapoartele inspectorilor ANI sunt întemeiate.

Motivarea amendamentului oferită de Frunda a fost că astfel s-ar crea instanţe speciale, ceea ce ar fi neconstituţional. Ministrul Predoiu s-a declarat împotriva acestei modificări, susţinând că aceste comisii au fost supuse în alte situaţii controlului de constituţionalitate fără probleme. "ANI va rămâne astfel numai cu două prerogative: sesizarea ANAF şi sesizarea Parchetului. Succesul acţiunilor Agenţiei vor depinde astfel de cooperarea cu ANAF şi cu parchetul", a spus Predoiu. El a adăugat că se va insista azi, în plenul Senatului, când se dezbate proiectul de lege, ca această prevedere, a comisiiilor de cercetare, să fie reintrodusă.

×
Subiecte în articol: politic